Prima pagină » Local » Alte două tramvaie PESA au fost vandalizate în Iaşi. Geamurile unor uşi ale noilor vagoane au fost sparte. Reacția Companiei de Transport Public

Alte două tramvaie PESA au fost vandalizate în Iaşi. Geamurile unor uşi ale noilor vagoane au fost sparte. Reacția Companiei de Transport Public

20 ian. 2022, 15:52,
în Local

Seria vandalizărilor continuă la Iaşi. În ultimele zile doua tramvaie noi PESA au fost distruse. Indivizii au aruncat pietre şi au spart geamurile uşilor noilor vagoane. Suspecţii au fost prinşi şi conduşi la secţia de poliţie.

„Alte două tramvaie PESA au fost vandalizate de către răufăcători. De data aceasta, în două zile diferite, au fost sparte geamurile unor uși ale noilor vagoane, prin aruncarea cu pietre. Ultimul incident a avut loc miercuri dimineață, 19 ianuarie 2022, în jurul orei 6 dimineață, în Piața Unirii. Vatmanul a alertat poliția, iar suspectul a fost prins și condus la secție. În ambele cazuri, cercetările sunt derulate de către oamenii legii”, au transmis reprezentanţii CTP Iaşi.

Un bărbat, reținut după ce ar fi vandalizat tramvaiele PESA

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași a transmis faptul că un bărbat de 32 de ani din Iași a fost reținut pentru 24 de ore pentru distrugerea unui tramvai PESA în valoare de 2 milioane de euro.

„La data de 19 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Iaşi au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 32 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de distrugere. Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în dimineaţa zilei de 19 ianuarie a.c., bărbatul ar fi distrus geamul de la uşa unui tramvai. La data de 20 ianuarie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptei va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi”, arată oamenii legii.

Alte două fete au vandalizat un tramvai PESA

Reamintim faptul că pe data de 23 decembrie 2022, două fete au rupt un capac de la o priză de tip USB dintr-un tramvai PESA și au încercat apoi să o scoată din peretele mijlocului de transport. S-a întocmit un dosar penal pentru distrugere.

”În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, iar acum cercetările continuă pentru identificarea persoanelor și tragerea acestora la răspundere”, au declarat reprezentații Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

Cele două tinere au fost surprinse de camerele de supraveghere ale tramvaiului în momentul în care au încercat, cu rea-voință, să distrugă un bun al orașului. Ulterior, Compania de Transport Public (CTP) Iași a postat pe pagina de Facebook un mesaj prin care își exprimă nemulțumirea față de cele întâmplate și a făcut public și filmul în care au fost surprinse faptele. Tinerele nu au știut probabil că sunt filmate deoarece și-au îndreptat atenția chiar către camerele de luat vederi, moment în care le-au fost surprinse toate trăsăturile feței, fapt care le face foarte ușor de identificat de către oamenii legii.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă după Rusalii. Vei avea împliniri pe toate planurile
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Simona Trașcă a fost cerută în căsătorie. Cum arată logodnicul fostei asistente TV. Ce imagine a publicat cu inelul de logodnă
Playtech.ro
Copacul care alungă țânțarii din curte. Mulți români nu știu cât e de eficient
observatornews.ro
"Băi, da' ce faci praful ăsta?" Cum a pornit scandalul în care Andrei a murit: 2 agresori, arestaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru șoferi. Polițele RCA se scumpesc din nou
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
BREAKING NEWS Gino Iorgulescu, grav bolnav. Șeful fotbalului nu mai poate să meargă și riscă un nou infarct!
Playtech.ro
Gestul fabulos al lui Felipe, la primul pas pe pământ românesc. Mai rar vezi așa ceva, Regele Spaniei, i-a uimit pe toți
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
Nicuşor Dan a promulgat legea. Avem o nouă sărbătoare naţională! DOCUMENTUL trimis la Monitorul Oficial
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Încă o vedetă de la Insula iubirii, atacată brutal!
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`