Prima pagină » Cancan » Alina Sorescu și Alex Ciucu investesc enorm în educaţia celor doi copii. Câţi bani plăteşte celebrul cuplu pe an

Alina Sorescu și Alex Ciucu investesc enorm în educaţia celor doi copii. Câţi bani plăteşte celebrul cuplu pe an

12 oct. 2021, 12:20,
în Cancan

Alina Sorescu și Alex Ciucu investesc enorm în educaţia celor doi copii care fac o şcoală privată. Cei doi au împreună două fete şi în ciuda zvonurilor cu privire la divorţul lor, aceştia se îngrijesc de educaţia fetelor. Cuplul plătește o mică avere pentru a-și ține fetele la o școală privată din Pipera.

Elena Carolina este înscrisă în ciclul primar, iar taxa de școlarizare pentru anul 2021-2022 poate ajunge până la 7.500 euro. Cât despre mezina familiei, Ana Raisa urmează programul pentru preşcolari. Taxa anuală este de peste 5.500 de euro.

Alina Sorescu are mare grijă de copii

În această taxa nu sunt incluse taxa de înscriere în valoare de 500 de euro, rechizitele și uniforma. Pe site-ul unității de învățământ se specifică că acestea trec de 500 de euro anual, iar mâncarea ajunge și la 125 de euro.

Zvonurile că celebrii soți ar fi în prag de divorț au apărut după ce Alexandru Ciucu, vestitul designer de costume pentru bărbați, a fost surprins în compania unei femei. Designerul Casei Regale a dorit să dezvăluie identitatea tinerei cu care a fost surprins și a infirmat toate speculațiile apărute în presă:

“Nu este adevărat nimic, nu divorțăm. Nu înțeleg de ce lucrurile au ajuns până la acest nivel. Într-adevăr, au apărut poze cu o femeie lângă mine, dar ea este Georgiana, o prietenă de familie, nimic mai mult. Întorsătura asta a fost luată din nimic”, a declarat Alexandru Ciucu pentru impact.ro.

Georgiana Stavrositu, femeia alături de care a fost fotografiat Alexandru Ciucu, are în jur de 35 de ani și deține un salon, în nordul Capitalei, fiind de meserie hairstylist. La salonul ei ar fi venit chiar și Alina Sorescu, ele fiind prietene. Alina și Georgiana au lucrat împreună la un proiect online, despre secrete de înfrumusețare.

Cum face bani Alina Sorescu

Alina Sorescu își îndreaptă toată atenția către cele două proiecte în care este implicată. Într-o postare de pe o celebră rețea de socializare, Alina își anunță urmăritorii că urmează un nou sezon de cursuri în cadrul atelierului pe care îl manageriază.

”Dragi copii, părinți și bunici, ne pregătim pentru noul sezon de cursuri la #piciilusoreasca ????
Înscrierile pentru preselecțiile de pe 4 și 11 septembrie sunt în toi! Atelierul meu de muzică și prezența scenică se adresează picilor talentați cu vârste între 4 și 10 ani.
Așteptăm mail de la cei interesați cu numele și vârsta copilului. Vă trimitem apoi toate informațiile”, este mesajul scris de Alina Sorescu pe Instagram în urmă cu ceva vreme.

Cine este Alina Sorescu

Alina Sorescu s-a născut pe 14 iulie 1986 în București. Aceasta este o celebră cântăreață și prezentatoare tv de la noi din țară. Încă de la o vârstă fragedă, Alina s-a dedicat domeniului artistic muzical sub îndrumarea tatălui său.

A făcut parte din grupul Minisong condus de regretatul Ioan Luchian Mihalea.

Și-a făcut debutul la un concurs muzical în anul 1994 și anume la Festivalul de Muzică pentru Copii, faza pe București unde a obținut locul I. În anul 1996 a reușit să obțină primul loc la același concurs, dar de data asta, la nivel național. Organizatorii Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov au desemnat-o în același an să susțină un recital în cadrul evenimentului.

La vârsta de 11 ani Alina Sorescu lansează primul ei album intitulat Voi fi o stea, compozitor Eugen Mihăescu.

Cariera Alinei a fost una de succes și datorită spontaneității și acurateței limbajului a reușit să primească mai multe emisiuni tv și să prezinte mai multe fesitvaluri.

Din 2003 este imaginea Agenției Naționale pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor (ANSIT), instituția publică responsabilă cu implementarea la nivel operațional a politicilor publice ale guvernului în domeniul tineretului.

Alina Sorescu este din 2008 licențiată a Facultății de Sociologie – Universitatea București studii terminate în același timp cu cele urmate la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Din octombrie 2008 s-a înscris cu succes la masterul la Facultatea de Sociologie a Universității București cu opțiunea de curs „Sondaje de opinie și marketing”.

Recent, Alina Sorescu a divorțat de Alexandru Ciucu, cu toate acestea cei doi au mare grijă de cei doi copii ai lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`