Este mereu cu zâmbetul pe buze când apare la tv, dar puțini sunt cei care știu că Alina Laufer a fost la un pas de tragedie când era însărcinată. Fosta soție a îndrăgitului cântăreț Jorge a fost marcată de problemele din perioada sarcinii, iar în prezent își amintește cu durere de acele momente.
Vedeta a povestit prin ce chin a trecut și care au fost marile ei temeri în perioada când aștepta cu nerăbdare să devină mamă.
Alina Laufer, despre problemele din perioada când era însărcinată
Soția afaceristului Ilan Laufer a trecut prin momente de cumpănă atunci când aștepta să îi aducă pe lume pe cei doi gemeni. Frumoasa prezentatoare a avut o sarcină cu probleme, ajungând de mai multe ori la spital. Mai mult, vedeta a fost la un pas să își piardă viața după ce au apărut unele complicații.
Alina Laufer a recunoscut că a fost o perioadă extrem de grea, însă a ajutat-o enorm susținerea partenerului ei de viață. La vremea respectivă, admiratorii acesteia au fost îngrijorați în urma declarațiilor apărute în presă.
„Sunt internată la Giulești și deocamdată suntem bine, atât eu cât și copiii. Recomandarea medicului este să stau cât pot la pat pentru că mi s-a rupt membrana și pierd lichid. Nu nasc încă! Eu sper să reușesc să duc gemenii la un kilogram jumate. Aș fi chiar fericită! La sarcina prin inseminare se poate naște înainte de termen sau prematur. Ei acum au cam 1 kilogram 200 unul și 1 kilogram 100 celălalt. Eu îmi doresc și sper să pot duce sarcina până la 32 de săptămâni. Cred că aș bate recordul!
Deocamdată nu am contracții. M-au testat în spital de Covid și stafilococ auriu… La mine copiii sunt în săculețe separate, îi pot naște și pe rând. E sarcină gemelară, sunt multe de luat în calcul, plus că mai e și vârsta…”, declara Alina Laufer când era însărcinată.
La rândul lui, Ilan Laufer făcea declarații îngrijorătoare la vremea respectivă, vorbind despre problemele pe care le avea frumoasa lui soție.
„Scumpa mea soție Alina, a fost internată ieri de urgență la spital, din cauză că una dintre membrane s-a rupt și a început să piardă lichid amniotic.
Totul s-a petrecut foarte repede, am ajuns la camera de gardă, Alina a fost preluată de personalul medical și, după 15 minute, am aflat că va rămâne internată în spital pentru cel puțin două săptămâni. (…) Mă rog la Dumnezeu să îi aducă acasă sănătoși pe toți trei.”, a declarat atunci Ilan Laufer.
În prezent, Alina și Ilan Laufer sunt doi părinți fericiți și se bucură de momentele frumoase alături de gemenii Davina și Nathaniel. La 39 de ani, Alina Laufer se menține în formă și arată spectaculos după cele trei sarcini. Aceasta mai are o fetiță din mariajul cu celebrul Jorge, de care a divorțat în anul 2012.
Cum se descurcă vedeta în rolul de mamă
Alina Laufer și-a construit o carieră impresionantă în televiziune. Aceasta are o biografie demnă de o femeie de succes, dar în ultima perioadă s-a dedicat mai mult timp familiei. Chiar dacă s-a retras din spațiul public, vedeta nu neglijează proiectele pe care le are. Mai mult, Alina Laufer este activă pe rețelele de socializare și se bucură de aprecierea internauților.
Soția omului de afaceri Ilan Laufer a recunoscut că viața cu trei copii nu este ușoară și are parte în fiecare zi de noi provocări. Fosta prezentatoare tv a povestit amuzată că uneori este depășită de situație.
“Am momente în care vreau să fug de acasă! Mă apucă niște nervi așa și vreau să-mi iau tălpășița, să las totul baltă și să plec! Mi-e rușine de momentele astea. Elan vine acasă obosit de la serviciu, el e strict și sever în ce privește copiii. Eu îi spun mereu că gemenii au fost cuminți, că sunt bine și poate că nu e chiar așa. Sunt mici minciuni nevinovate.”, a declarat aceasta.
Alina Laufer se bucură de rolul de mamă în pofida programului încărcat și este recunoscătoare partenerului ei de viață.
„Viața cu toți copiii mei este foarte încărcată. Karina mă ajută cu cei mici, dar și ea are nevoie de atenție. Când vine de la școală mă împart între ăștia mici, Karina, Ilan, care vrea și el să stea cu mine. Și Ilan mă ajută când îi permite timpul. Seara le facem băiță împreună, în weekend stăm cu ei. O am și pe mama, care stă la noi cam jumătate de săptămână, atunci îmi planific ieșirile.”, a mai declarat vedeta tv.
Alina Laufer s-a confruntat cu probleme de sănătate în perioada în care era însărcinată. Fosta prezentatoare a reușit să depășească momentele dificile, iar în prezent este o mamă și o soție fericită. Aceasta are o căsnicie frumoasă alături de afaceristul Ilan Laufer și se bucură de succes pe plan profesional.