Prima pagină » Actualitate » Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al PNL Timiș. A fost dizolvat şi biroul organizației județene
Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al PNL Timiș. A fost dizolvat şi biroul organizației județene

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al PNL Timiș. A fost dizolvat şi biroul organizației județene

26 mart. 2024, 21:40, 1 ,
în Actualitate

Conducerea PNL l-a demis pe liderul liberalilor din Timiș. A fost dizolvat şi biroul organizației județene. Anunțul a fost făcut marți seara de purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

„S-a stabilit candidat comun pentru Consiliul Județean Timiș din partea PSD, iar la Primăria Timișoara va fi candidat din partea PNL”, a transmis Ionuţ Stroe.

Conducerea PNL l-a demis pe liderul liberalilor din Timiș

Liderul liberalilor din Timiș, Alin Nica, a fost demis, deoarece s-a opus deciziei. De asemenea, biroul organizației județene a fost dizolvat și au fost numiți lideri interimari. Purtătorul de cuvânt a explicat decizia.

„Am făcut-o în interesul PNL, în interesul electoratului (…) și pentru a avea o organizație solidă”, a spus Ionuț Stroe, potrivit Mediafax.

Liberalul a vorbit și despre situația de la Prahova unde aleșii liberali doresc o nouă candidatură a lui Iulian Dumitrescu, deși acest este implicat într-un dosar de corupție.

„Analizăm situația juridica a domnului Iulian Dumitrescu și performanțele administrative ale domnului Iulian Dumitrescu, contează enorm de mult susținerea primarilor din Prahova (…) o decizie va fi luată ulterior”, a precizat Stroe.

Preşedintele Consililui Judeţean Timiş Alin Nica a declarat că PNL a cedat şantajului PSD

Preşedintele Consililui Judeţean Timiş Alin Nica a declarat că PNL a cedat şantajului PSD şi a cedat Timişul şi Timişoara către PSD, în contextul în care coaliţia a decis să aibă drept candidat comun la şefia Consiliului Judeţean Timiş un social-democrat. Chestionat dacă va candida oricum pentru un mandat la şefia CJ Timiş, Nica a precizat că îşi doreşte în continuare să candideze, însă nu ca independent, ci din partea PNL.

De asemenea, întrebat dacă i se pare că liderul liberalilor Nicolae Ciucă are suficientă experienţă politică, în prezent, Alin Nica a răspuns: „Evident că nu are experienţă politică şi nici măcar acest lucru nu este un handicap, dar atunci când ai oameni cu suficientă experienţă politică în jurul tău, ai mai multe aşteptări”.

„Am aflat cu neplăcere că Timişul şi timişorenii au fost vânduţi ca la piaţă pe o negociere strâmbă, în defavoarea PNL din Timiş. Am aflat că, aşa mi-au spus colegii, că PNL a cedat şantajului PSD cu anticipatele, cedând Timişul şi Timişoara către PSD. Evident că am fost sacrificat de dragul stabilităţii naţionale. Eu mă bucur dacă eu şi colegii mei de la Timiş suntem sacrificaţi pentru România, mă bucur şi fac cu drag acest sacrificiu, aşa cum au făcut miile de timişoreni în 1989, dar nu pot să accept şi niciunul dintre colegii mei nu acceptă să fim sacrificaţi aşa cum am fost de fapt pentru PSD, pentru şantajul PSD. Timişul şi Timişoara nu vor fi păcăliţi. Oamenii din Timiş şi din Timişoara vor ştii si aleagă. Chestiunile acestea sunt de o gravitate extremă. Arată cât de jos a căzut politica românească. Mi-am luat rămas bun de la colegii mei, pentru că acum se propune demiterea mea din funcţia de preşedinte al filialei Timiş, iar pentru noi cei de la Timiş această demitere echivalează practic cu o excludere din PNL, pentru că nu vom avea şansa să apărăm ideile unui proiect de dreapta, în jurul PNL, în judeţul nostru. Practic astăzi colegii mei au ciuruit idealurile, aspiraţiile şi dorinţele electoratului de dreapta din Timiş şi e mare păcat că s-a întâmplat acest lucru”, a declarat Alina Nica, marţi la Parlament, conform news.ro.

„Ceea ce se întâmplă la Timiş e foarte grav”

El a adăugat că „ceea ce se întâmplă la Timiş e foarte grav. Ne îndreptăm către disoluţia PNL în Timiş, către validarea ca unic proiect de dreapta a Alianţei Dreapta Unită, pentru că noi nu vom avea, cei de la PNL, niciun exponent care să lupte în aceste alegeri locale, la nivelul judeţului Timiş, şi tot ceea ce se întâmplă în Timiş va avea un efect de contagiune în toată regiunea şi nu numai, inclusiv la Bucureşti, pentru că liberalii autentici vă spun că sunt sideraţi de astfel de abordări netransparente”.

„Niciodată nu am luat decizii la cald, sub imperiul emoţiilor. E o decizie foarte grea. Am fost şi sunt membru al PNL de 20 de ani. Sunt liberal şi voi fi liberal în continuare, indiferent de ce decizie voi lua. Vreau să mă consult cu familia, vreau să mă consult cu colegii mei din filială, vreau să mă consult cu cei care şi-au pus încrederea în mine şi voi vedea ce voi face pe viitor, pentru că această decizie nu este despre mine personal. Este despre Timiş şi despre Timişoara”, a completat Nica, întrebat dacă va demisiona din PNL.

Întrebat dacă va candida în continuare, Alin Nica a răspuns: „Nu ştiu ce voi face. Vreau să merg să mă reculeg acasă şi voi lua o decizie. Vă voi anunţa. Nu am spus că voi candida independent. Am spus că vreau să candidez şi că vreau să candidez din partea PNL. Voi candida, îmi doresc să candidez în continuare. Vreau să vadă care sunt opţiunile pe care le am la dispoziţie şi, după aceea, vă voi anunţa într-o conferinţă de presă, astfel încât să avem toate informaţiile”.

Chestionat dacă are Nicolae Ciucă suficientă experienţă politică în momentul de faţă, Alin Nica a replicat: „Evident că nu are experienţă politică şi nici măcar acest lucru nu este un handicap, dar atunci când ai oameni cu suficientă experienţă politică în jurul tău, ai mai multe aşteptări”.

Bugetul.ro
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
redactia.ro
Luminita Anghel a ajuns la capatul puterilor! Isi striga durerea pe internet dupa ce ani de zile a tacut: "𝘔𝘪-𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘧𝘳𝘪𝘤ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘣𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘤. 𝘈𝘮 𝘵𝘳ă𝘪𝘵 𝘶𝘯
Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
a1.ro
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Playtech.ro
Cea mai simplă reţetă de paste. Are 5 ingrediente şi a fost inventată de Jamie Oliver
observatornews.ro
Reacţia poliţistului prins la furat tije pentru WC. Are un salariu de peste 10.000 de lei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cutremur în Guvern. Ce miniștri vor fi remaniați
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Dialog ireal între Gigi Becali și Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus. „Gigi, fac cum zici tu”. VIDEO
Playtech.ro
Când este următoarea minivacanţă. Angajaţii vor putea sta acasă 4 zile
Dailybusiness.ro
Mezeluri fără vină! Cele mai sănătoase variante, delicioase și fără chimicale periculoase
RomaniaTV
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Peste 10.000 de bugetari vor fi concediaţi, anunţul de la Ministerul de Finanţe
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV
Comentarii
  • Nicu Alufanes

    mai bine demis decât compromis; pcr, partidul coalitiei romane; plus seriozitate si stabilitate; pcr-ss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`