Prima pagină » Cancan ultimă oră » Alin Gabriel Matei, cu gândul la Petrică Mîțu Stoian, după ce a trecut de examenul maturității: „Sper să fie mândru de mine”

Alin Gabriel Matei, cu gândul la Petrică Mîțu Stoian, după ce a trecut de examenul maturității: „Sper să fie mândru de mine”

29 iun. 2022, 22:03,
în Cancan ultimă oră

Alin Gabriel Matei este copilul de suflet al regretatului artist Petrică Mîțu Stoian. Tânărul l-a impresionat profund pe regretatul solist, iar acum fiind considerat una dintre marile speranțe ale muzicii populare.

Tânărul, care doar ce a împlinit 19 ani, a terminat liceul și, bineînțeles, a dat și Bacalaureatul, numit și „examenul maturității”. Ei bine, emoțiile l-au copleșit ca și pe ceilalți colegi ai săi, iar gândul i-a fot în permanență la maestrul său, Petrică Mîțu Stoian pe care nu și-a dori nici măcar o secundă să-l dezamăgească.

Alin Gabriel Matei: „Sper să fie mândru de mine”

După moartea regretatului artist, Alin Gabriel a rămas doar cu o mulțime de amintiri frumoase pe care le are cu Petrică Mîțu Stoian. Tânărul de 19 ani a susținut examenul de Bacalaureat și susține că a fost simplu. Acesta a trecut de examenul maturității, însă nu este interesat doar de notă, ci speră ca artistul Petrică Mîțu Stoian să fie mândru de el.

„A fost destul de simplu la Bacalaureat. Normal că l-am luat. Nu am spus nimănui nota pe care am luat-o, nu o voi spune niciodată. Media este sub 9. Dar totuși sper să fie (Petrică Mîțu Stoian, n. red.) mândru de mine. Am avut și cântări, am fost la spectacole, nu pot să spun că m-am pregătit enorm de mult. Dar e o notă bunicică, nu mă pot plânge”, a explicat Alin Gabriel Matei.

Tânărul are deja și planul pentru facultate

Băiatul vrea acum să urmeze Facultatea de Muzică, iar tânărul nu are emoții. Alin Gabriel Matei este un tânăr talentat și în toamnă își lansează propriul album de muzică.

„Urmează Facultatea de Muzică. Acolo se intră pe bază de dosar și de aptitudini. Nu am deloc emoții. Sunt sigur că voi fi admis la canto, acolo unde îmi doresc.(…) Chiar acum am ieșit din studioul de înregistrări. Mă pregătesc ca, în această toamnă, să lansez albumul meu. Voi cânta alături de lăutarii și de maestrul Nicolae Botgros. Toate sunt melodiile din repertoriul meu, sunt compuse de mine. Trebuie să recunosc, se întâmplă lucruri frumoase pentru mine”, a mai spus, încrezător, tânărul pentru sursa menționată anterior.

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
Imagini de la operațiunea secretă făcută de Mossad în Iran. Cum au reușit agenții israelieni să-i atace pe iranieni chiar de pe teritoriul lor
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Playtech.ro
Cum poţi răcori apartamentul cu nişte sticle de plastic? Trucul te salvează în zilele caniculare
observatornews.ro
Câţi bani strângem în 15 ani dacă economisim alocaţia copilului, de 292 lei pe lună
Playsport.ro
Toyota a anunțat mașina care merge cu APĂ. Cum ar putea desființa electricele și...
Evz.ro
Revine marele film care a făcut furori. Delir printre fanii producției
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Adio, Digi Sport! Cutremur pe piața media de sport din România
Playtech.ro
Cum poţi răcori apartamentul cu nişte sticle de plastic? Trucul te salvează în zilele caniculare
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Telenovela Duduianu continuă. Ciprian Pian a făcut pușcărie din cauza fostei concubine. El, din răzbunare, a închis-o într-un portbagaj
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Blocaj total la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan a refuzat categoric să fie prim-ministru
redactia.ro
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`