Prima pagină » Business în România » Alimentele s-au ieftin la nivel mondial arată o statistică din luna august. Ce se întâmplă în România

Alimentele s-au ieftin la nivel mondial arată o statistică din luna august. Ce se întâmplă în România

06 sept. 2024, 15:41,
George Cristian în Business în România

Cea mai nou statistică făcută la nivel mondial, în luna august, arată faptul că alimentele s-au ieftinit. În România prețurile alimentelor continuă să rămână o problemă pentru o bună parte din populație.

Un studiu recent arată că 16,1% dintre gospodăriile din România au avut probleme în a plăti cheltuielile curente. Vorbim despre chirii, rate la bănci sau plata utilităților. În acest sens un procent și mai mare dintre români are probleme în a plăti cheltuielile zilnice în ceea ce privește coșul minim de cumpărături.

Alimentele s-au ieftin la nivel mondial arată o statistică din luna august.

În luna august, prețurile globale la alimente au înregistrat o ușoară scădere, datorată reducerii costurilor la zahăr, carne și cereale, care au reușit să compenseze creșterile de prețuri la lactate și uleiuri vegetale, conform unui raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), citat de Reuters.

FAO publică lunar un indice care urmărește fluctuațiile prețurilor pentru un coș de produse de bază, inclusiv cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr, potrivit Agerpres.

În august 2024, indicele a atins o valoare medie de 120,7 puncte, în scădere ușoară față de cele 121 de puncte din iulie și cu 1,1% mai mic decât în aceeași perioadă a anului anterior.

Această reducere a fost determinată în special de o scădere de 4,7% a prețului zahărului, care a ajuns la cel mai scăzut nivel din octombrie 2022. FAO atribuie această scădere perspectivelor mai bune pentru producția de trestie de zahăr din India și Thailanda, dar și diminuării prețului petrolului pe piața internațională.

Cu cât s-au ieftinit produsele la nivel mondial în luna august

Prețurile cărnii au scăzut cu 0,7% în august față de luna anterioară, pe fondul unei cereri reduse pentru importuri de carne de pui, porc și oaie. Totodată, prețurile cerealelor au înregistrat o scădere de 0,5%, influențate de livrările de grâu la prețuri mai mici din regiunea Mării Negre și de producția mai mare decât cea anticipată în Argentina și SUA.

În schimb, prețurile produselor lactate au crescut cu 2,2% în august, impulsionate de cererea crescută pentru lapte praf. De asemenea, prețurile internaționale la brânzeturi au urcat, în timp ce cotațiile pentru unt au atins un nivel record. Prețurile globale ale uleiurilor vegetale au avansat cu 0,8%, marcând cel mai ridicat nivel din ultimele 20 de luni, în contextul în care creșterea prețurilor la ulei de palmier a compensat scăderile înregistrate la uleiurile de soia, floarea-soarelui și rapiță.

Într-un alt raport, FAO a ajustat în jos estimările pentru producția globală de cereale în 2024 cu 2,8 milioane de tone, ajungând la 2,851 miliarde de tone, aproape egală cu producția din 2023. Această revizuire a avut loc din cauza prognozelor mai slabe pentru recoltele de cereale păioase, inclusiv porumb, din Uniunea Europeană, Mexic și Ucraina, afectate în principal de secetă. Așadar, alimentele s-au ieftin la nivel mondial arată o statistică din luna august, dar este de așteptat ca în România și alte țări acestea să se scumpească pe fondul scumpirilor anunțate la energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *