Prima pagină » Actualitate » Alexandru Rafila este îngrijorat cu privire la vaccinul anti COVID-19: „Trebuie să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt“

Alexandru Rafila este îngrijorat cu privire la vaccinul anti COVID-19: „Trebuie să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt“

24 sept. 2020, 13:47,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este îngrijorat cu privire la vaccinul anti COVID-19. Alexandru Rafila consideră că, un potențial vaccin, în momentul în care va fi autorizat, va trebui administrat persoanelor cu risc.

„În primul rând, dacă se va reuşi obţinerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile şi personalului medical”, a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila este îngrijorat cu privire la vaccinul anti COVID-19: „Ar trebui să ne preocupe modul de organizare”

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății susține că ar trebui ca guvernanții să se îngrijească de modul de organizare, de administrare și de transport al vaccinului.

„Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populaţiei vaccinul, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul. Să se facă cartografia tuturor grupurilor vulnerabile, să poată fi vaccinate.

„Vaccinurile trebuie transportate congelate la minus 70-80 de grade”

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi şeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Bucureşti precizează că vaccinurile trebuie transportate congelate la minus 70-80 de grade.

„Vaccinurile noi, revoluţionare, care conțin ARN trebuie transportate congelate la minus 70-80 de grade şi nu există nicio ţară, inclusiv în România, cu o capacitate de stocare la o astfel de temperatură. Ele vor fi livrate în recipiente care conţin gheaţă carbonică şi care trebuie să ajungă direct în centrele de vaccinare, unde pot să rămână refrigerate timp de câteva zile.

Mai mult, aceste vaccinuri se vor administra în două doze, cel mai probabil, multora dintre persoanele beneficiare, pentru că mai ales persoanele vârstnice au nevoie de o stimulare imunitară mai consistentă, şi cred că lucrul acesta este extrem de important, să avem o strategie şi o logistică organizată”, a explicat Alexandru Rafila.

„Sunt îngrijorat!“

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății este de părere că vaccinul împotriva COVID-19 trebuie să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane.

„Eu sunt foarte îngrijorat, văzând cum ne mişcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană şi-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul şi organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, astfel încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a mai spus Alexandru Rafila.

Johnson & Johnson lansează ultima etapă de testare a vaccinului anti-Covid-19

Laboratoarele din întreaga lume desfasoară o activitate intensa pentru a dezvolta rapid un vaccin împotriva Covid-19. În Statele Unite, Johnson & Johnson este pe cale să facă un alt pas crucial înainte. Miercuri, 23 septembrie, candidatul pentru acest vaccin a început studiile de fază 3, ultima etapă de testare. Pentru aceste noi teste, 60.000 de adulți participanți au fost mobilizați în aproape 215 de locuri din Statele Unite și din întreaga lume.

Dacă rezultatele acestui vaccin se dovedesc concludente, primele doze ar putea fi comercializate încă de la începutul anului 2021.

Procesele vor avea loc în Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Mexic, Peru, Africa de Sud și Statele Unite. Vaccinul a fost dezvoltat de Janssen Pharmaceutical Companies, o filială a Johnson & Johnson.

Johnson & Johnson a devenit a patra companie care a început studii clinice la scară largă pentru un vaccin Covid-19 în Statele Unite, în spatele Moderna, Pfizer / BioNTech și AstraZeneca. În timp ce celelalte vaccinuri candidate necesită două doze, candidatul Johnson & Johnson va fi investigat ca vaccin cu doză unică:

„Suntem convinși că o singură doză ar putea fi foarte eficientă”, a declarat directorul științific al Johnson & Johnson, Dr. Paul Stoffels.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Răsturnare de situație. Cine va fi până la urmă premierul României. Nicușor Dan va face anunțul azi
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Rezultate BAC 2025. Află primul ce note s-au luat anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Playtech.ro
Obligatoriu înainte să pleci cu mașina în vacanță. Verificările care te scapă de bătăi de cap la drum lung
observatornews.ro
Fructul cu care Maria a dat lovitura pe piaţă. Profitul de pe un hectar ajunge la 20.000€
Playsport.ro
Piedone a descins și la pompele funebre, ce a descoperit. „A pus mortul, a pus și...
Evz.ro
Mare schimbare tehnologică. Telefoanele și tabletele sunt amintire
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
Dailybusiness.ro
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
RomaniaTV
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Dispar economiile de pe card, de la saltea şi chiar din depozite. Anunţul îngrijorător făcut de BNR vineri
redactia.ro
Scandal între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. De ce nu se înțeleg cei doi și soluția extremă la care se gândește președintele României
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 iunie 2025
21 iunie 2025