Prima pagină » Actualitate » Alexandru Rafila a găsit o coincidență stranie. „Chiar și zilele coincid!“

Alexandru Rafila a găsit o coincidență stranie. „Chiar și zilele coincid!“

25 sept. 2020, 12:16,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Alexandru Rafila, Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a găsit o coincidență stranie în ceea ce privește numărul persoanelor infectate cu coronavirus raportat de Grupul de Comunicare Strategică.

„Sunt cifre similare cu cele de săptămâna trecută. Dacă vă uitați, chiar și zilele coincid. Recordul de ieri, de peste 1.700 de cazuri, este o replică a recordului înregistrat în săptămâna trecută, exact în aceeași zi. Următoarele două zile au fost peste 1.600 de cazuri și să vedem mâine ce o să ne arate raportarea“, a declarat Alexandru Rafila.

„Aștept rezultatele din perioada următoare”

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi şeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Bucureşti susține că așteaptă cu interes următoare perioadă.

„Chestiunea cu valurile este următoarea. Țările din Uniunea Europeană, din Vestul Europei, cu siguranță sunt în valul doi, se observă creșteri importante ale numărului de cazuri, după o acalmie destul de lungă din timpul verii. Diferența față de noi este legată de faptul că noi, în cursul verii, am avut totuși destul de multe cazuri, mult mai multe decât ei în aceeași perioadă. Sigur, unii vin cu teoria primului val care continuă, nu este vorba de o problemă legată de numărul valului”, a precizat Alexandru Rafila.

„Prin urmare, este vorba despre studiul unei evoluții, iar la noi, începând de la 1 iunie, a fost în mod constant o evoluție crescătoare care, din păcate, nu s-a oprit nici în momentul de față. Rămâne să vedem ce va fi în viitor. Eu aștept și cu interes profesional, dar și cu îngrijorare, rezultatele din perioada următoare, pentru că deschiderea școlilor este un moment care, de obicei, duce la creșterea transmisibilității”, a mai spus Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila este îngrijorat cu privire la vaccinul anti COVID-19

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este îngrijorat cu privire la vaccinul anti COVID-19. Alexandru Rafila consideră că, un potențial vaccin, în momentul în care va fi autorizat, va trebui administrat persoanelor cu risc.

„În primul rând, dacă se va reuşi obţinerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile şi personalului medical”, a declarat Alexandru Rafila.

„Ar trebui să ne preocupe modul de organizare”

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății susține că ar trebui ca guvernanții să se îngrijească de modul de organizare, de administrare și de transport al vaccinului.

„Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populaţiei vaccinul, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul. Să se facă cartografia tuturor grupurilor vulnerabile, să poată fi vaccinate.

„Sunt îngrijorat!“

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății este de părere că vaccinul împotriva COVID-19 trebuie să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane.

„Eu sunt foarte îngrijorat, văzând cum ne mişcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană şi-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul şi organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, astfel încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a mai spus Alexandru Rafila.

Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
Un copil de doi ani a supravieţuit miraculos după ce a căzut de la etajul 15 al unui zgârie-nori
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Cum arată acum băiatul pe care Oana Sârbu l-a adoptat pe când forma un cuplu cu Robert Turcescu. Alexandru are 16 ani
Playtech.ro
Renunțarea la moștenire este sau nu definitivă? Legea de care mulţi nu au habar
observatornews.ro
O tânără din Bacău a pierdut 160.000 de euro, crezând în promisiunile unei ghicitoare de pe TikTok
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
S-au deschis urnele. Alegeri prezidențiale, turul 2. George Simion sau Nicușor Dan
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
CUTREMUR în România! A murit cu o zi înainte de alegeri, iar țara e în doliu
Playtech.ro
Imagini rare cu Mirabela Grădinaru. Cum arăta partenera lui Nicușor Dan în urmă cu câţiva ani
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
GAFĂ uriașă făcută de Ilinca. Soția lui Simion, prinsă cu o minciună foarte gravă. S-a făcut de rușine în fața unei țări întregi!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Anunţul care bulversează TOTAL alegerile prezidenţiale. Răsturnare incredibilă de situaţie
redactia.ro
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 mai 2025
17 mai 2025