Prima pagină » National » Alexandru Ion Coita a înființat Partidul Republican din România
Alexandru Ion Coita a înființat Partidul Republican din România

Alexandru Ion Coita a înființat Partidul Republican din România

16 iun. 2020, 18:15,
Antonia Ceausu în National

Alexandru Ion Coita a anunțat, în urmă cu câteva ore, că a înființat un nou partid. Acesta poartă numele de Partidul Republican din România. Acesta a declarat că este vorba despre un partid radical de centru, cu origini social-liberale.

„Astăzi lansăm Partidul Republican din România. Nu avem în față un drum simplu, dar vă așteptăm alături de noi! Împreună, putem vindeca România! De prea mult timp, țara noastră este condusă de aceleași tipologii de oameni și partide trase la xerox. Politicieni fără substanță și fără scop, altul decât acela de a profita în nume propriu de funcțiile pe care le dețin în numele românilor.

De la Revoluție și până în prezent, nu asistăm la altceva decât la scindări și fuziuni, aripi și sateliți. Construcții artificiale al căror unic scop este acela de a ne hrăni cu iluzia de «nou» și a ne face să uităm astfel că, de 30 de ani, suntem conduși de aceleași personaje ce practică politica nu ca vocație, ci ca rețetă de îmbogățire.

Când, în sfârșit, «noul» a fost posibil pe scena politică din România, am observat cu toții că acesta a promovat lozinci și zgomot de fundal în loc să promoveze programe și soluții. Tocmai de aceea și în răspuns la toate problemele identificate mai sus, a luat naștere Partidul Republican din România.

Cine suntem noi?

Partidul Republican din România este un partid radical de centru, cu origini social-liberale.

Suntem partidul dialogului și al unității de neam. Venim să construim poduri peste prăpastiile artificiale construite până acum de politicieni. Pentru a avea acces la funcții și resurse, ne-au dezbinat și și-au creat propriile nișe. Ne propunem, așadar, să reconstruim comunitățile românești, atât de divizate în prezent.

Formal și istoric, liberalismul social (sau «al bunăstării», conform lui T.H. Green) este doctrina care acoperă spațiul dintre liberalismul clasic și social-democrație, printr-o sinteză a liberalismului cu civismul.

Milităm pentru un model liberal echilibrat, care să țină seama de problemele sociale cu care se confruntă românii, probleme ce n-au primit răspuns adecvat nici din partea curentelor socialiste, pe de-o parte, nici din partea liberalismului clasic sau neoliberal, sau chiar a orientării populare europene, pe de altă parte.

« PRR adoptă o formă de liberalism social cu elemente de pragmatism, dinamică și adaptată la evoluția realităților din România»

Concret, în funcție de realitățile social-economice, PRR adoptă o formă de liberalism social cu elemente de pragmatism, dinamică și adaptată la evoluția realităților din România, capabilă să implementeze atât acțiuni de centru-dreapta (când organizarea socio-economică este de stânga, iar politicile sociale excesive și populiste periclitează buna funcționare a economiei), cât și de centru-stânga (când modelul de organizare sau o turnură în legislație ar conduce către o dezvoltare inechitabilă și polarizare socială excesivă, cu efecte nocive asupra societății și a României ca stat).

Susținem inițiativa idividuală în contextul economiei de piață și milităm pentru dezvoltarea economică prin antreprenoriat și inovare.

Plecând de la drepturile și libertățile individuale, propunem o abordare responsabilă, voluntară, a fiecărui membru al societății față de comunitatea din care face parte.

Considerăm că un om liber este un om responsabil, atât față de familie, cât și față de societate

Responsabilitatea individuală se traduce prin procese de incluziune socială pentru toți cetățenii țării: implicarea statului în economie acolo unde poate optimiza procese și elimina probleme, inclusiv prin protejarea de efectele unor disfuncționalități inerente economiei de piață (market failure), promovarea de politici de protecție socială, combaterea sărăciei și a discriminării de orice natură între cetățeni.

În plan extern, considerăm că România are o identitate legată indisolubil de Europa și de comunitatea Atlantică și cerem o mai bună formulare și susținere a intereselor naționale în cadrul Uniunii Europene și a NATO.

În România, clasa politică actuală trebuie să dea credit efectiv, nu doar declarativ, adevăraților profesioniști (inclusiv celor tineri), pentru a-i păstra, eficientiza și stimula. Dacă guvernarea se va face înlocuind „societatea cunoștințelor” cu societatea cunoașterii, servilismul și mediocrația cu meritocrația, impactul va fi unul imediat și, printre altele, va avea ca efect și schimbarea imaginii negative pe care o are astăzi clasa politică”, a declarat Alexandru Ion Coita.

Vă reamintim că pe 8 iunie a.c., Alexandru Ioan Coita a anunțat că părăsește Platforma Social Liberală

„Dragi prieteni,

Am demarat proiectul PSL alături de Ilan laufer, acum 6 luni, motivat de dorința de a învăța din greșelile trecutului și de a duce la îndeplinire un Proiect de țară care să transforme România. Atât eu cât și Ilan am pus toată energia, competențele și entuziasmul nostru în serviciul acestui proiect politic. Iar răspunsul vostru a fost unul copleșitor, care a depășit toate așteptările noastre și ne-a convins că românii așteaptă proiecte politice noi, care să răspundă nevoilor și așteptărilor societății noastre.

Din nefericire, criza COVID-19 a lovit pe nepregătite familiile, comunitățile și întreaga noastră țară, ne-a transformat viețile și a dat peste cap toată gândirea politică de până acum. După câteva luni de consultări intense, eu și Ilan am ajuns la o serie de concluzii importante. În primul rând, am constatat că România se confruntă în continuare cu o lipsă acută de idei și de soluții din partea clasei politice. O bună parte dintre români nu sunt reprezentați și este nevoie de cât mai multe proiecte noi care să spargă monopolul marilor partide.

În al doilea rând, am constatat că nu există o soluție universal valabilă la actuala criză.

Românii trebuie să aibă la dispoziție mai multe formule, mai multe opțiuni. Doar din dialogul de idei și soluții se pot naște cele mai bune politici pentru țară. Eu și Ilan am dezvoltat în ultimele luni viziuni diferite privind soluția de răspuns la criză. Sunt viziuni complementare, care pot fi implementate în cadrul unor proiecte de țară separate, prin care să răspundem secetei de idei și de proiecte de pe piața politică din România.

Prin urmare, am decis de comun acord să continuăm munca noastră în formațiuni politice separate, dar cu același țel comun: de a aduce schimbarea în bine pe care românii o merită și de care au nevoie. Îi doresc mult succes lui llan în viitoarele lui acțiuni, am încredere că va continua să construiască cu aceeași energie și bună-credință și am convingerea că vom coopera de fiecare dată când interesul comun o va cere”, a declarat Alexandru Ion Coita.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 decembrie 2025
20 decembrie 2025
Articole similare
ApaVital plătește 200.000 de euro pentru a repara străzile din zona metropolitană! Vor fi refăcuți 2.600 de metri pătrați de drum
02:00
ApaVital plătește 200.000 de euro pentru a repara străzile din zona metropolitană! Vor fi refăcuți 2.600 de metri pătrați de drum
Prietenii lui Moș Crăciun au ajuns la fosta educatoare care supraviețuiește în frig și întuneric. Gabriela Nistor: „N-am crezut vreodată că o să îmi facă cineva atâtea cadouri”
02:00
FOTO Prietenii lui Moș Crăciun au ajuns la fosta educatoare care supraviețuiește în frig și întuneric. Gabriela Nistor: „N-am crezut vreodată că o să îmi facă cineva atâtea cadouri”
El este șoferul care a vrut să-și facă dreptate în rondul de la Podul de Piatră! Tânărul a mai avut permisul suspendat pentru viteză
02:00
FOTOVIDEO El este șoferul care a vrut să-și facă dreptate în rondul de la Podul de Piatră! Tânărul a mai avut permisul suspendat pentru viteză
O nouă investiție este anunțată în comuna Miroslava! Primăria pregătește un proiect de peste 4,7 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere
02:00
O nouă investiție este anunțată în comuna Miroslava! Primăria pregătește un proiect de peste 4,7 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere
Este oficial! Angajatorii primesc amenzi de 40.000 de lei pentru fiecare muncitor care lucrează la negru. La Iași, ITM a aplicat amenzi de 3.125.000 de lei pentru munca nedeclarată
02:00
Este oficial! Angajatorii primesc amenzi de 40.000 de lei pentru fiecare muncitor care lucrează la negru. La Iași, ITM a aplicat amenzi de 3.125.000 de lei pentru munca nedeclarată
Valetu lu dom primar a ațipit iar lângă ușă
02:00
Valetu lu dom primar a ațipit iar lângă ușă
Doi frați din Iași, care au lucrat pe plajele din California, au renunțat la visul american pentru a reveni acasă! De la șofer la o firmă de catering, la manager
02:00
FOTO Doi frați din Iași, care au lucrat pe plajele din California, au renunțat la visul american pentru a reveni acasă! De la șofer la o firmă de catering, la manager
Din ce în ce mai mulți români aleg să meargă în străinătate pentru intervenții stomatologice. Specialiștii atrag atenția că prețurile mici nu garantează calitatea lucrării. Dr. Andreea Alexe: „Se moare de la un dinte, din păcate”
02:00
Din ce în ce mai mulți români aleg să meargă în străinătate pentru intervenții stomatologice. Specialiștii atrag atenția că prețurile mici nu garantează calitatea lucrării. Dr. Andreea Alexe: „Se moare de la un dinte, din păcate”
Două firme vor să construiască în comuna Moșna, din județul Iași, un parc fotovoltaic! Primăria din localitate vrea să devină independentă energetic
02:00
Două firme vor să construiască în comuna Moșna, din județul Iași, un parc fotovoltaic! Primăria din localitate vrea să devină independentă energetic
Aceștia sunt afaceriștii din Iași, agreați de PNL, care au primit în 2025 sute de contracte fără licitație! Valoarea totală depășește 2 milioane de euro  
02:00
FOTO Aceștia sunt afaceriștii din Iași, agreați de PNL, care au primit în 2025 sute de contracte fără licitație! Valoarea totală depășește 2 milioane de euro