Astăzi, 16 octombrie 2024, plenul Consiliului Local Iași se va reuni la Palatul Roznovanu pentru a supune la vot 3 proiecte de hotărâre. Ședința extraordinară începe la ora 13.00.
UPDATE 2: Ordinea de zi a fost aprobată.
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași:
„De data aceasta ceea ce vreau să reamintesc este faptul că noi suntem operator, adică nu lucrăm pentru creșterea tarifului în beneficiul unui operator fie ea persoana juridică sau străină. Este pur şi simplu o necesitate pe care ANRE ne-o tot comunică de ceva vreme şi pe care trebuie să o ducem la îndeplinire. Ei ne spun că orice refuz asupra aprobării prețurilor și tarifelor propuse trebuie să fie justificată. Este foarte greu să justific în numele altei instituții, cum este Consiliul Local. Sunt obligat să reamintesc de fiecare dată că și producerea, transportul, distribuirea și furnizarea de energie termică este un serviciu comercial care trebuie să aibă un echilibru între cheltuieli şi venituri.
Proiectul 1 a fost respins. Au fost înregistrate 12 voturi pentru, USR și PSD s-au abținut PSD – 13 abțineri.
Proiectele 2 și 3 au fost aprobate.
UPDATE: Ședința a început!
Iar scumpiri?! Dupa ce guvernarea PSD & PNL au taiat pensiile bunicilor si parintilor nostri, dupa ce au muncit cu osteneala de au construit tzara asta si au scapat-o de datorii, iata ca le mai aduce o paguba sa le scumpeasca prețul la energia termică…Nu le pasa edililor de ei si nici de celelalte categorii?!
Prin asemena scumpiri, inclusiv la transportul local ii descurajeaza in continuare si pe tineri ca sa plece din tzara.
Halal ce sustine guvernarea asta in continare, ii pasuie pe penali…la funte… ca cei cinstiti sunt trmisi afara daca piscuie ceva ce nu le convine… li se pune repede „pumnul in gura”. A se comporta unii care sufera de titluri si asta ca sunt lipsiti de intelepciune, asa le e nivelul de gandire care se reflecta prin exprimare…si ne mai miram ca sunt cei din patura de jos care dintre ei se exprima cu obraznicie.
Muncim pentru edilii politicieni sa ia salarii doldora de grase, unii sau imbogatit ilicit, dintre ei incaseaza inclusiv pensii speciale fara sa fi contribuit pentru acestea la bugetul statului.
Ce politica e asta ca e numai pentru beneficiul lor sa traieasca ei in buiestru luxuriant…
Ce e cu atatea partide in tara asta la numarul de locuitori?!
De 34 ani asistam numai la scandalurile partidelor, o rusine pentru tineri si adolescenti.
Romania trebuia sa ajunga la standarde inalte in toate domeniile de activitate de dezvoltare cat si la un standard ridicat al nivelului de trai.
Degeaba se supara unii politicieni dar trebuiesc desfiintate partidele si infiintate comitete de specialitate cu cei mai bine pregatiti cetateni ai acestei tari, supusi la examen ca avem si genii.