Prima pagină » Local » Albiile râurilor din zona Moldovei vor fi închiriate firmelor private pentru exploatarea agregatelor minerale

Albiile râurilor din zona Moldovei vor fi închiriate firmelor private pentru exploatarea agregatelor minerale

09 nov. 2020, 02:00,
Vlad Alexa în Local

Companiile private vor putea închiria de la Agenția Națională Apele Române diferite suprafețe aflate pe albiile râurilor din zona Moldovei pentru a putea exploata agregatele minerale

Administrația Națională Apele Române va organiza în data de 3.11.2020 mai multe licitații publice pentru închirierea unor terenuri situate în albiile minore ale râurilor din județele din zona Moldovei, scopul fiind exploatarea de agregate minerale. Exploatarea de agregate ar urma să fie realizată în vederea regularizării și reprofilării albiei râurilor, pentru asigurarea scurgerii optime în albie. Durata închirierii este de 24 de luni, iar valoarea minimă a chiriei anuale este de 0,052 lei/mp/lună, pentru fiecare dintre următoarele: Râul Siret Letea Veche – Buhoci – 22.000 mp și Coteni Ciuc – Letea Veche – 10.000 mp (județul Suceava); Râul Moldova: Drăgănești – Oniceni (jud. Neamț) și Forăști – Drăgușeni (jud. Suceava) –120.000 mp; Drăgușeni 2 aval (jud. Suceava) – 22.771 mp; Drăgușeni 2 amonte (jud. Suceava ) – 23.623 mp. De asemenea, pe râul Bistrița sunt oferite în zona localității Buhuși 75.796 mp în județul Bacău; iar pe Râul Cracău – 36.168 mp.

Agregatele minerale pot fi exploatate în siturile naturale doar câteva luni pe an

Tot în data de 03.11.2020 va fi scoasă la licitație suprafața de 2.571 mp albie minoră râu Tazlăul Sărat situată în județul Bacău, la prețul de 0,24 lei/mp/lună, garanția de participare fiind de 740,45 lei.

„Facem precizarea că: pentru perimetrele situate în albia minoră a râului Siret pe raza județului Bacău, incluse în Situl Natura 2000 ROSCI 0434 – Siretul Mijlociu, respectiv Furnicari amonte, Coteni Ciuc, în procesul de reglementare a activităților ce se vor desfășura pe perimetrul propus spre închiriere se impune respectarea condițiilor stabilite de către autoritatea pentru protecția mediului, respectiv a prevederilor Legii 292 din 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private supra mediului”, au declarat oficialii Administrației Naționale Apele Române.

De precizat faptul că, obligația obținerii actelor de reglementare în domeniul mediului cade în sarcina firmelor private care vor închiria terenurile respective.

„Prin participarea la procedura de închiriere acesta își asumă integral toate riscurile legate de neobținerea acestor acte și nu va putea solicita locatorului restituirea valorii chiriei datorate de la data încheierii contractului”, au mai precizat reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *