Prima pagină » National » Albena rămâne cea mai solicitată stațiune de pe litoralul bulgăresc pentru familiile cu copii
Albena rămâne cea mai solicitată stațiune de pe litoralul bulgăresc pentru familiile cu copii

Albena rămâne cea mai solicitată stațiune de pe litoralul bulgăresc pentru familiile cu copii

18 mart. 2025, 14:55,
Redacția BZI în National

IRI Travel, unul dintre cei mai importanți touroperatori din România și lider de vânzări pe piața românească pentru litoralul bulgăresc, înregistrează pentru sezonul estival 2025 o creștere a cererii de 25% față de anul precedent pentru Albena, prima stațiune descoperită de către turiștii români în Bulgaria, încă de la începutul anilor 2000. A fost creată ca o unică entitate, unde statul a acordat proprietarilor de terenuri acţiuni şi nu proprietăţi reale, după schimbările din 1989. Aşa a şi fost privatizată, ca o singură societate. Procesul a fost încheiat în 1997. La ora actuală, an de an, 60-70% dintre turiștii stațiunii sunt români, numărul acestora ridicându-se la sute de mii în fiecare sezon.

Albena rămâne cea mai solicitată stațiune de pe litoralul bulgăresc pentru familiile cu copii

Albena a prelungit ofertele de early booking până la 31 martie, cu reduceri de 10%. Stațiunea este plină în proporție de 80% pentru minivacanțele de Paște și de 1 Mai, 70% dintre turiștii care aleg cele două perioade fiind români.

Din totalul hotelurilor din Albena, 18 sunt situate direct în dreptul plajei, 6 au servicii ultra all inclusive, 21 au servicii all inclusive, 3 servicii cu demipensiune, iar 5 hoteluri au acces gratuit la Aquapark. Fiecare turist, indiferent de hotelul unde este cazat, are acces la un sector de plajă fără a plăti nimic suplimentar, dacă beneficiază de servicii all inclusive. Societatea care stă în spatele stațiunii a renovat permanent hoteluri, a construit și câteva hoteluri noi. Dacă până în 2010, deja fuseseră de-a lungul timpului 300.000 de turiști din România (începând cu 2004-2005), la ora actuală, vorbim de milioane de români care au ales Albena.

”Turiștii români vor Albena în principal datorită condițiilor oferite la cazare precum și datorită condițiilor excelente ale plajelor sale perfecte. De asemenea, este stațiunea cea mai apropiată de România. Toți turiștii beneficiază de șezlonguri și de umbrele la plajă, iar cei care vin cu mașina proprie au asigurată parcarea, care este permanent păzită, la cel mai mic nivel de cost de pe litoralul bulgăresc. Mâncarea este foarte proaspătă și cât mai naturală, datorită faptului că societatea Albena deține ferme proprii, livezi de fructe și sere pentru legume. O mare parte din hotelurile din Albena au fost renovate și s-au construit hoteluri noi de 5 stele. Albena este deținută de o singură companie, ceea ce îi conferă o coerență mare din punct de vedere al organizării, este stațiunea ideală pentru familii cu copii și se află pe podiumul stațiunilor din Bulgaria de la bun început. De asemenea, găzduiește multe concerte, festivaluri, competiții sportive, team buildinguri sau congrese pe diverse teme, inclusiv pentru companii sau organizații românești. Toate agențiile noastre partenere sunt extrem de mulțumite de serviciile stațiunii”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Situată la doar 345 km de București (prin Vama Veche) și la 82 km de granița cu România, Albena oferă condiții excelente pentru turiști, cu o plajă de 5 stele, premiată cu distincția ecologică Blue Flag pentru calitatea nisipului fin și a apei curate. Plaja se întinde pe o lungime de peste 6 km și o lățime de până la 150 de metri, având o intrare lină în mare, perfectă pentru familiile cu copii.

Facilități pentru turiști

► Cazare și servicii premium: Toate hotelurile din Albena oferă turiștilor sezlonguri și umbrele gratuite începând cu al treilea rând de la mal. Primele două rânduri sunt contra cost, la un tarif informativ de 20 de leva pentru două șezlonguri și o umbrelă.

► Parcare organizată: Stațiunea dispune de trei zone de parcare cu tarife accesibile, începând de la 8 leva/24 ore (aproximativ 4 euro).

► Transport intern comod: Turiștii cazați în zona de parc pot ajunge la plajă fie pe jos, în aproximativ 10-15 minute, fie cu autobuze electrice gratuite. De asemenea, o scară rulantă facilitează accesul direct la plajă.

► Experiențe gastronomice: Peste 50% din fructele, legumele, vinul, mierea și carnea servite în restaurantele din Albena provin din producția proprie.

► Wellness și relaxare: Stațiunea dispune de centre spa și balneo de top, cu ape minerale hidrotermale recunoscute pentru beneficiile lor terapeutice.

O destinație perfectă pentru sportivi și iubitorii de activități recreative

Albena găzduiește diverse evenimente sportive și dispune de infrastructură modernă, inclusiv 22 de terenuri de tenis în aer liber și 3 acoperite, terenuri de fotbal și volei pe plajă, o bază de echitație și Albena Sport Hall, o sală multifuncțională pentru peste 50 de sporturi.

De asemenea, aquapark-ul Aquamania, clasat pe locul 8 în Europa de TripAdvisor, oferă distracție garantată pe o suprafață de 30.000 mp.

Pe parcursul sezonului estival, Albena găzduiește numeroase concerte, competiții sportive și evenimente culturale. Pentru cei care doresc să se bucure de viața de noapte, stațiunea oferă cluburi exclusiviste în hotelurile Maritim Paradise Blue și Flamingo Grand.

Despre IRI TRAVEL

Sunt 19 ani de când IRI TRAVEL există în peisajul turismului românesc, bucurându-se de o evoluție constantă și de o poziție solidă pe piață. De-a lungul anilor, cu fiecare sezon, IRI TRAVEL și-a consolidat poziția pe piață, devenind cel mai important touroperator pentru unele dintre cele mai cerute destinații de vacanță ale românilor – România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Austria, Italia.

Pentru IRI Travel, turiștii reprezintă mai mult decât un număr sau o cifră de afaceri. Ne asigurăm să le oferim fiecăruia în parte asistența de care are nevoie și selecția cea mai potrivită a vacanței. ”Toți turiștii noștri ne devin prieteni, indiferent de numărul lor”, este deviza IRI Travel. IRI Travel are o rețea de peste 1000 de agenții partenere pe teritoriul întregii țări. Cei 14 consultanți IRI Travel, împreună cu rețeaua de agenții partenere, le stau la dispoztie turiștilor 24h/7h, oferindu-le consultanță de specialitate și asistență când au nevoie. De altfel, motto-ul IRI Travel este “Rămânem prieteni” și credem cu tărie în el!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 decembrie 2025
15 decembrie 2025
Articole similare
Ninja de Iași: Claudiu, un individ care s-a uitat probabil prea mult la filme, a pus mâna pe o sabie katana și a intrat în curtea vecinilor, căutându-i să le taie capul. Iată cum s-a terminat totul 
02:00
FOTOEXCLUSIV Ninja de Iași: Claudiu, un individ care s-a uitat probabil prea mult la filme, a pus mâna pe o sabie katana și a intrat în curtea vecinilor, căutându-i să le taie capul. Iată cum s-a terminat totul 
El este șoferul care a spulberat-o pe femeia aflată pe trecerea de pietoni în Baza 3. Avea permis de conducere de anul trecut și l-a avut suspendat pentru viteză: „Conducea ca disperatul”
02:00
FOTOVIDEOEXCLUSIV El este șoferul care a spulberat-o pe femeia aflată pe trecerea de pietoni în Baza 3. Avea permis de conducere de anul trecut și l-a avut suspendat pentru viteză: „Conducea ca disperatul”
După ce i-a dat contracte prin încredințare directă de peste un milion de lei, primarul din Podu Iloaiei, Ioan Alexa, schimbă strategia! La licitația pentru renovarea energetică a blocurilor doar preferatul PNL a depus oferta
02:00
FOTO După ce i-a dat contracte prin încredințare directă de peste un milion de lei, primarul din Podu Iloaiei, Ioan Alexa, schimbă strategia! La licitația pentru renovarea energetică a blocurilor doar preferatul PNL a depus oferta
O fostă educatoare supraviețuiește în frig și întuneric. Gabriela Nistor: „Plâng în fiecare zi, dar acum, în perioada asta, e mai greu”
02:00
FOTOVIDEO O fostă educatoare supraviețuiește în frig și întuneric. Gabriela Nistor: „Plâng în fiecare zi, dar acum, în perioada asta, e mai greu”
O nouă premieră se joacă pe scena Teatrului Național Iași: „Casa cu stihii” – o dramă psihologică axată pe pierderea echilibrului
02:00
O nouă premieră se joacă pe scena Teatrului Național Iași: „Casa cu stihii” – o dramă psihologică axată pe pierderea echilibrului
Tragedie într-o familie din Iași! Un tânăr, în vârstă de 17 ani, a murit în condiții suspecte la o fermă. Patronul Constantin Aneculăesei: „Asta te freacă grija pe tine”
02:00
FOTOVIDEO Tragedie într-o familie din Iași! Un tânăr, în vârstă de 17 ani, a murit în condiții suspecte la o fermă. Patronul Constantin Aneculăesei: „Asta te freacă grija pe tine”
Un nou împrumut pe capul ieșenilor! Primarul Mihai Chirica vrea peste 22 de milioane de euro pentru finalizarea unor proiecte din municipiu
02:00
Un nou împrumut pe capul ieșenilor! Primarul Mihai Chirica vrea peste 22 de milioane de euro pentru finalizarea unor proiecte din municipiu
Fermierii din Iași au primit sume importante, în ultimele două săptămâni, de la APIA. Plăți de peste 3 milioane de euro către beneficiari
02:00
Fermierii din Iași au primit sume importante, în ultimele două săptămâni, de la APIA. Plăți de peste 3 milioane de euro către beneficiari
Alimentul nelipsit de pe masa de Crăciun, mai scump anul acesta. Comercianții vin în piețele din Iași de mai mulți ani. „Așa fac în fiecare an”
02:00
FOTO Alimentul nelipsit de pe masa de Crăciun, mai scump anul acesta. Comercianții vin în piețele din Iași de mai mulți ani. „Așa fac în fiecare an”
Apa de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași încă nu poate fi folosită după ce a fost depistată o bacterie periculoasă! În continuare, se internează doar urgențele
02:00
Apa de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași încă nu poate fi folosită după ce a fost depistată o bacterie periculoasă! În continuare, se internează doar urgențele