Prima pagină » Economic Local » AJOFM Iași a plătit în ianuarie 2022, pentru angajații cu program redus de muncă, 430.000 de lei
AJOFM Iași a plătit în ianuarie 2022, pentru angajații cu program redus de muncă, 430.000 de lei

AJOFM Iași a plătit în ianuarie 2022, pentru angajații cu program redus de muncă, 430.000 de lei

09 mart. 2022, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

AJOFM Iași a virat în conturile patronilor din Iași, în ianuarie 2022, ajutoare financiare în valoare de 430.000 de lei, în măsura ”Sprijin pentru program flexibil de muncă (kuzerbeit)”. Angajatorii din Iași au primit banii pentru șomaj tehnic, în valoare de 1,9 milioane de lei

Unul dintre cele mai de succes programe derulate în Iași, începând cu anul 2020, este ”Sprijin pentru program flexibil de muncă (kuzerbeit)”, care înseamnă reducerea timpului de muncă al salariaților. Programul derulat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași va fi disponibil până la 8 iunie 2022.

”Mai pot fi depuse cereri timp de 3 luni. Sunt aceleași reguli de obținere a ajutoarelor financiare. Șomaj tehnic, una dintre cele mai solicitate măsuri de sprijin, nu se mai acordă anul acesta”, susține Ciprian Necula, director adjunct al AJOFM Iași.

Această măsură a început timid în anul 2020, însă în anul 2021 a luat amploare, fiind plătite ajutoare financiare în valoare de câteva milioane de lei. Anul acesta, în luna ianuarie 2022, au fost depuse 42 de cereri, pentru 334 de angajați. AJOFM Iași a plătit către acești beneficiari ajutoare financiare în valoare de 430.000 de lei.

AJOFM Iași efectuează plăți în măsura kuzerbeit până la jumătatea anului

Angajatorii ieșeni pot solicita banii dacă au constatat că cifra de afaceri s-a redus cu 10 la sută, în anul 2021. Astfel, pot opta pentru diminuarea programului de 8 ore, respectiv până la 20 la sută din 8 ore. Angajatorul plătește salariatului pentru două ore muncite, iar celelalte 6 ore, cât stă acasă angajatul, sun plătite din bugetul asigurărilor de șomaj. Măsura privind programul flexibil de muncă se derulează în continuare, astfel că angajatorii mai pot depune cererile la AJOFM în aceleași condiții ca până acum. Instituția va putea deconta cererile pentru măsura prevăzută de art.1, alin. 4 din OUG 132/2020 doar în baza formularelor actualizate, publicate în Ordinul nr. 596/06.07.2021 (M.O. nr.673/08.07.2021). Sute de cereri au fost depuse de către angajatorii din Iași în anul 2021.

Nu se mai acordă șomaj tehnic pentru activitatea suspendată

În ceea ce privește șomajul tehnic, în luna ianuarie 2022 au fost făcute plăți în valoare de 1,9 milioane de lei. Au fost depuse 158 de cereri, pentru 1.190 de angajați trimiși în șomaj tehnic. Acest ajutor financiar a fost acordat de stat, de la debutul pandemiei Covid-19 până pe 8 martie 2022, când s-a încheiat starea de alertă. Operatorii economici nu mai pot cere șomajul tehnic, susțin reprezentanții AJOFM Iași întrucât se acorda doar în perioada Stării de Alertă sau de Urgență. Numărul firmelor din Iași care au cerut șomaj tehnic a crescut în anul 2021, comparativ cu anul 2020. Pentru angajații trimiși în șomaj tehnic, patronii primesc 75 la sută din salariu. În perioada 2020-2021 au fost efectuate plăți în valoare de 50 de milioane de euro.

De asemenea, AJOFM Iași efectuează în continuare plăți în cadrul celorlalte programe derulate în acest an, respectiv pentru kuzarbeit, angajarea persoanelor din categorii vulnerabile sau la distanță de domiciliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`