Probabil nu ai văzut niciodată o veveriță beată. De aceea, în articolul de astăzi, ți-am pregătit un videoclip savuros, filmat în Statele Unite ale Americii.
Videoclipul în care apare o veveriță beată a făcut furori pe rețelele de socializare. Imaginile au fost surprinse în urmă cu aproximativ un an, în Minnesota, când o veveriță s-a înfruptat cu pere fermentate. Se pare că proprietarul unei case a uitat pe masă un castron cu pere, iar animalul a fost atras de miros. A fost la un pas să cadă din picioare, dar și-a revenit la timp și a continuat să mănânce. Totul s-a petrecut sub ochii lui Kathlee Morlok, proprietara casei. Iată ce a povestitit aceasta.
Videoclipul cu veverița beată a făcut înconjurul lumii
Kathlee Morlok, proprietara casei, a povestit că a făcut curat în frigider, unde a găsit câteva pere. În loc să le arunce, le-a pus într-un castron și le-a păstrat pentru porcul familiei, Hamlet. Aceasta a uitat de pere și când și-a dat seama că au rămas afară, a fost prea târziu. O veveriță a început să le mănânce, însă s-a amețit binișor.
”Am găsit o pungă cu pere. În loc să le arunc, le-am pus într-un castron pentru Hamlet.”, a mărturisit ea, referindu-se la porcul familiei.
Deși s-a temut pentru viața veveriței, femeia s-a liniștit a doua zi, când a văzut că veverița s-a întors să mănânce porumb și semințe.
„Se pare că perele bătrâne pe care le-am lăsat afară pentru veverițe fermentaseră. Hopa!
Veverița a venit la alimentator a doua zi dimineața și a fost bine!”, a adăugat femeia.
Momentul cu veverița amețită a fost filmat și postat pe rețelele sociale, unde a adunat milioane de vizualizări.
Se pare că veverițele nu pot sta departe de alcool. Cu ani în urmă, o altă veveriță s-a dat în spectacol, după ce a mâncat mere fermentate. Aceasta s-a amețit și nu a putut să mai meargă. A căzut de mai multe ori pe spate, iar momentul a fost surprins spre amuzamentul internauților.
Veverițele cuceresc internetul. Iată veverița care știe să bea cu paiul
În anul 2012, o altă veveriță a ajuns deliciul internetului. Aceasta a fost surprinsă cum bea cu paiul dintr-un pahar. Imaginile au fost realizate de Alison Carrick din Hampshire, Marea Britanie. Aceasta a lăsat un bol de fructe pasate nesupravegheat pe masa din curte, iar veveriţa cenușie a venit şi s-a servit din el.
Apoi, pentru a vedea până unde poate merge, Carrick a pus shake-ul într-un pahar înalt, cu pai. După cum se poate observa din imagine, animalul nu a avut nicio problemă: a apucat paiul cu labele din faţă, după care a început să bea din conţinutul paharului.
„Fetiţei mele de patru ani îi place să urmărească veveriţele. Iar shake-urile le ţin departe de locul unde stau păsările”, conchide amuzată Carrick.