O agenție de recrutare de persoane pentru locuri de muncă în Spania este acuzată că a păcălit zeci de ieșeni, lăsându-i prin gări. Un ieșean care a apelat la această firmă susține că a vrut să meargă la muncă în străinătate și a găsit un anunț pe Facebook-ul unei agenții. Însă, surpriza de care a avut parte în Spania a fost de proporții! Aceștia au fost dați afară după ce mai multe zile nu au fost lăsați să lucreze. Reprezentanții firmei de recrutare susțin că mulți dintre cei care merg la muncă în străinătate sunt analfabeți și nu vor să muncească!
Mirajul banilor făcuți repede în străinătate împinge mulți ieșeni să apeleze la firme de recrutare, pentru a merge la lucru într-o țară unde nu știu pe nimeni și nu pot fi ajutați.
”Agro Oeste” este o agenție de recrutare de persoane pentru diferite locuri de muncă din străinătate. Reprezentanții acestei firme publică zilnic anunțuri de angajare prin care se laudă cât de serioși sunt, însă mai mulți oameni s-au trezit că au luat țeapă.
”Nu vă duceți nicăieri. Este țeapă! Am fost și noi cu mai multe cupluri și ne-au scos afară. Ne-a lăsat prin gară”, spune plină de supărare Marcela Jeni, o femeie care și-a luat țeapă.
Au păcălit zeci de ieșeni: ”Ne-au amânat de la o zi la alta, până ne-au scos în drum!”
Un ieșean a mers împreună cu logodnica sa la muncă în Spania prin intermediul agenției ”Agro Oeste”. Aceștia și-au dorit să câștige mai mulți bani, însă au ajuns să-și petreacă zilele prin gări, fără niciun ban în buzunar.
”Am vrut să mergem să lucrăm și am găsit un anunț. Am contactat această agenție și a rămas să plecăm. Noi am ales să mergem cu avionul și să ne întâlnim cu ei acolo. Cei de la agenție au fost de acord și punctul de întâlnire a fost Segovia. Ne-au preluat de acolo și ne-au dus într-un câmp ferit de lume. Deși ni s-a spus că vom lucra într-un depozit, am ajuns în câmp. Ne-am conformat și am zis să acceptăm pentru o perioadă, până strângem bani. Dar ne-au ținut două săptămâni pe cameră, pentru că spaniolii nu ne acceptau la muncă din diferite motive. Apoi ne-au scos afară, să ne descurcăm singuri. Au fost vreo 15-16 oameni în această situație”, povestește cu mâhnire în suflet Andrei, un alt tânăr care și-a dorit să lucreze în străinătate.
În aceeași situație au mai fost și alte persoane, care se plâng de faptul că reprezentanții firmei de recrutare nu au fost serioși și, chiar dacă li s-au făcut contracte românești, nu s-au respectat drepturile contractuale. Aceștia susțin faptul că au mers o zi, însă ulterior nu au mai fost luați la muncă și au fost amânați de pe o zi pe alta.
”Ne-au ținut cam 8 zile. O parte au ieșit la muncă, dar o parte au rămas în cameră pentru că nu aveau NIE (n.r.-numărul de identificare fiscală care este obligatoriu pentru toți străinii în Spania). Ei când recrutează nu spun ce acte trebuie și altele. Ei duc pe toți acolo, indiferent dacă-s apți de muncă sau nu. Preferă să poarte lumea pe drum și să-i lase fără bani și mâncare și cu timp pierdut”, adaugă Alina Feraru, o femeie care a trecut prin aceeași situație.
Ce spun cei de la ”Agro Oesta”: ”Sunt niște analfabeți cărora le-am plătit transportul și le-am dat bani de cheltuială”
O reprezentantă a agenției ”Agro Oesta”, care a preferat să nu-și facă public numele, susține faptul că firma a plătit transportul angajaților și le-a dat 100 de euro de cheltuială. Aceasta mai spune faptul că oamenii nu au făcut fața volumului de muncă și angajatorul spaniol nu a mai dorit să lucreze cu ei.
”Ce țeapă? Țeapa e atunci când eu cer niște bani că vă duc undeva la lucru și eu nu vă mai duc. În condițiile în care eu plătesc transportul, eu dau bani de cheltuială… Vin vai de mama lor! N-aveau nici bani de pâine să-și cumpere! Li s-a dat 100 euro și 120 euro a fost transportul. Vorbesc cu atâția oameni și ei spun că pe unde au mai mers, au dat un comision de 500 de lei. La noi nu s-a cerut niciodată comision. Sunt niște analfabeți! Ei spun ce vor ei să spună. Acolo nu au făcut față la lucru. Niciun spaniol nu te ține dacă tu te uiți la stele! Noi, de aici, nu putem interveni, pentru că e tarlaua lui. Iar noi, ca și firmă, nu ne permitem să îi ținem pentru că sunt niște cheltuieli la stat. Toți pleacă cu contract de muncă”, afirmă angajata agenției ”Agro Oesta”.
Deși, pe paginile de social media și pe grupurile dedicate românilor aflați în străinătate, oamenii își declară nemulțumirea față de această agenție și îi cataloghează ca fiind ”neserioși”, spunând că au păcălit zeci de oameni, firma nu duce lipsă de cereri din partea celor care visează să facă bani mulți lucrând în străinătate.