Numerele de înmatriculare pe țări, inițial simple și pur funcționale, aceste plăci au devenit rapid o parte integrantă a lumii auto. Acestea au evoluat de la semne rudimentare la simboluri sofisticate de identitate, adaptându-se la fluxurile în schimbare ale peisajelor politice și tehnologice ale lumii.
Plăcuțele de înmatriculare montate pe autovehicule afișează, de regulă, și codul țării care a emis acel număr de înmatriculare. Alocarea codurilor este supravegheată de diverse organizații internaționale și comisii prin convenții general acceptate. Multe coduri de vehicule create de la adaptarea standardului ISO 3166 coincid cu codurile ISO cu două sau trei litere.
Numerele de înmatriculare pe țări
Plăcuțele de înmatriculare servesc mai multor scopuri. Acestea ajută la identificarea țării de origine a vehiculului, ajută agențiile de aplicare a legii în urmărirea vehiculelor și sunt esențiale în cazul unor accidente sau încălcări.
În ceea ce privește plăcuțele auto europene, acestea includ o banda albastră în partea stângă care afișează simbolul Uniunii Europene, un cerc de 12 stele, și codul de țară al statului membru. Restul plăcuței are o serie de coduri care sunt unice pentru fiecare vehicul. Pentru a vedea codul fiecărei țări de pe numerele de înmatriculare, vezi galeria foto.
În ceea ce privește istoria plăcuțelor de înmatriculare din România, ei bine, primele dintre acestea au apărut între 1900 – 1908. Ele aveau formă simplă de numere albe pe un fundal negru și au fost făcute în casă.
Numerele aparținând proprietarului, nu autovehiculului, lista proprietarilor și numerele acestora erau publicate lunar în revista „Automobil”, editată de Clubul Auto Regal Român.
Deoarece erau atât de puține mașini, un total de 139 în 1908, nu a fost necesar să se diferențieze regiunea sau orașul pe plăcuțe, înregistrarea s-a făcut centralizat de către Primarul Municipiului București.
Interesant este că primul număr înregistrat a fost „0”, și a fost eliberat prințului Bibescu, președintele Clubului Auto Regal Român (ACR). De asemenea, unele părți ale teritoriului României se aflau sub influența țărilor învecinate, așa că s-ar putea să vezi plăcute de înmatriculare care ar urma modele străine.
De exemplu, Regiunea Transilvania a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar din 1868 până în 1918, astfel încât vehiculele din această zpnă ar folosi fie plăcute cu litera austriacă „Z”, fie litera maghiară „O”.
Primele mașini din România, camioane hibrid cu aburi în 1895
Primele vehicule de transport din România datează din 1895, când circulau pe străzile din București două vehicule realizate de o companie franceză numită Gardner-Serpollet.
Acestea erau mașini cu motor pe aburi, ce foloseau acetilena care ardea în 24 de becuri, pentru producția de aburi sau presiune. Vaporizarea se producea extrem de repede în țevile încălzite la incandescență și aburul obținut avea o presiune de 30 kgf/cm pătrat.
Roțile erau cu spițe din lemn și anvelope dintr-o bucată, rigide, fără presiune de aer. Frâna era la mână și acționa numai roțile din spate, iar suspensia folosită era cu arcuri de foi. Cele două vehicule erau de fapt niște camioane și erau folosite pentru transportul de materiale. Niciun camion nu avea un motor complex, cu distribuție și altele, după cum au mașinile astăzi.
În anul 1900, Bucureștiul s-a bucurat de introducerea Serviciului Circulației. Aici, primul vehicul înregistrat a fost un automobil dotat cu motor pe ardere internă fabricat în Liege.
Era de fapt o trăsură fără cai și i-a aparținut proprietarului morii cu abur „Gheorghe Assan” de pe Ștefan cel Mare. Primul automobil închis care a circulat în România a fost un model Panhard, în anul 1904, de atunci au fost impuse și numerele de înmatriculare pe țări.