Prima pagină » Local » Afaceristul Vasile Pușcașu l-a premiat pe Nicolae Ciudin după ce a ajuns campion național la lupte libere la 14 ani. Tânărul este viitoarea speranță a Iașului pentru acest sport

Afaceristul Vasile Pușcașu l-a premiat pe Nicolae Ciudin după ce a ajuns campion național la lupte libere la 14 ani. Tânărul este viitoarea speranță a Iașului pentru acest sport

13 iul. 2024, 02:00, 2 ,
Petronel Ștefan în Local

Nicolae Ciudin a devenit campion național la lupte libere pentru categoria de U15. Tânărul are potențial să ajungă printre cei mai buni și să reprezinte România la Jocurile Olimpice peste ani

Nicolae Ciudin va fi selectat și în lotul României la lupte libere pentru Campionatul European de săptămâna viitoare, de la Timișoara. Tânărul a muncit mult pentru a ajunge aici, însă nu vrea să se oprească, ci să atingă maximul. Pentru performanța sa, sportivul a fost premiat de către Vasile Pușcașu, care a practicat, în trecut, lupte libere.

Nicolae a devenit campion național la 14 ani

Băiatul s-a născut în România, însă a trăit o perioadă și în Republica Moldova, unde s-a apucat de lupte libere. În urmă cu un an, a revenit la Iași și a început antrenamentele sub comanda antrenorului Aurel Neagu. La Campionatul Național de la Târgu Mureș, băiatul nu a avut adversar și a luat primul loc și medalia de aur. Nicolae va participa, săptămâna viitoare, la Campionatul European de lupte libere, de la Timișoara.

„M-am simțit foarte bine în timpul competiției, am depus mult efort ca să ajung aici. A fost foarte stresant înainte, cu antrenamentele și cu școala. Am avut și Evaluarea Națională, am trecut, și acum voi merge la Liceul Sportiv. Mă înțeleg foarte bine cu antrenorul, deja face parte din familie, fără el nu aș putea să fiu aici. Mă ajută și în viața de zi cu zi, câte un sfat, m-a ajutat și cu școala când aveam nevoie, îmi explica la matematică, la română. Când am venit prima dată în Iași, a simțit spiritul acesta de sportiv și s-a creat o conexiune între noi. Eu am practicat când eram mic, și în Moldova, acest sport și acolo este foarte greu. Vreau să ajung campion mondial, iar mai târziu să fiu campion olimpic”, a spus Nicolae Ciudin.

Sportivul a fost premiat de către afaceristul Vasile Pușcașu

Vasile Pușcașu, proprietarul Hotelului Traian, care a practicat lupte libere, a premiat performanța tânărului sportiv ieșean, oferindu-i o sumă de bani drept răsplată. Tânărul are nevoie de echipamente și bani pentru deplasări și cazare, însă autoritățile locale nu oferă fonduri pentru aceste lucruri. La eveniment au participat și foștii sportivi Radu Gheorghe și Petrică Hodorogeanu.

„Ne-am întâlnit ca să sprijinim acest copil care a atins performanța și a luat locul 1 la disciplina lupte libere. Așa cum vedem la nivel național, dar mai ales la Iași, sportul este lăsat de izbeliște. Autoritățile nu mai fac niciun efort ca să ajute sportivii, iar dacă o fac, o fac într-un mod discriminatoriu. Ajută anumite cluburi sau discipline cu bani, iar celelalte sunt ignorate complet. La ora actuală, în Iași, sportul nu are condiții, sportivii nu mai sunt selectați din școală, să se poată crea acele pepiniere. Nu există un program echilibrat în care sportivii să fie menținuți, iar asta arată și nivelul scăzut de performanță. Noi suntem un grup de practicanți de lupte libere, care punem suflet pentru acest sport și ajutăm acest copil. Nu are echipamente, bani de deplasare, pentru masă, pentru cazare, stă cu chirie și plătește cum poate alături de sora lui. Sper că mai mulți oameni și, în special, autoritățile să ia exemplu ce am făcut noi astăzi și să sprijine sportivii tineri din Iași”, a transmis Vasile Pușcașu, proprietarul Hotelului Traian.

Antrenorul a văzut potențialul

Aurel Neagu este un nume greu în lumea luptelor libere, fiind medaliat, de mai multe ori, cu titlul de campion european. Acesta a văzut potențial în Nicolae Ciudin și crede că pe viitor poate ajunge la cel mai înalt nivel din sport.

„L-am îndrumat foarte bine de la colț, să depășească acest prag de emoții, fiindcă este copil și să lupte precum o făcea la școală. El a venit în Iași din Republica Moldova, anul trecut și am văzut că avea anumite cunoștințe din sportul acesta și mi-a atras atenția. A muncit mult și drept dovadă este rezultatul. Are potențial să ajungă departe, săptămâna viitoare pleacă la Campionatul European de la Timișoara, după care el va fi cooptat în lotul României de U15. Este dificil, deoarece nu avem infrastructură, nu avem unde să ne antrenăm, nu există o sală de lupte în orașul Iași, până și la Roman sunt două săli. Facem antrenamentele într-o sală de judo, cu saltele de judo, am făcut o improvizație”, povestește Aurel Neagu.

Nicolae Ciudin a devenit campion național după ce nu a avut adversar la competiția de la Târgu Mureș.

Comentarii
  • Felicitări campionului și profesorului Aurel Neagu ptr. interesul față de tinerii sportivi!

  • Bravo d-lui Pușcașu pentru implicare în susținerea tânărului. Dacă fiecare afacerist din Iași ar susține un copil am ajunge departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *