Prima pagină » Economic Local » Afacerile cu mobilă, cu textile sau cabinetele medicale, din mediul rural din Iași, finanțate de AFIR. Antreprenorii au primit peste 2 milioane de euro pentru dezvoltarea lor
Afacerile cu mobilă, cu textile sau cabinetele medicale, din mediul rural din Iași, finanțate de AFIR. Antreprenorii au primit peste 2 milioane de euro pentru dezvoltarea lor

Afacerile cu mobilă, cu textile sau cabinetele medicale, din mediul rural din Iași, finanțate de AFIR. Antreprenorii au primit peste 2 milioane de euro pentru dezvoltarea lor

11 mart. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Antreprenorii din Iași au obținut sume importante de la CRFIR pentru înființarea unor afaceri din domeniul non-agricol, în mediul rural. Cei care au avut proiecte eligibile la finanțare au investit banii primiți în afaceri cu mobilă, cu textile sau cabinete medicale. Suma nerambursabilă accesată de beneficiarii din Iași se ridică la peste 2 milioane de euro, mare parte din banii primiți fiind destinați modernizării cabinetelor medicale

Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Nord-Est a plătit beneficiarilor din Iași care au aplicat proiecte eligibile în cadrul submăsurilor 6.2 -„Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” – și submăsura 6.4 – „Modernizare activități neagricole” – peste 2 milioane de euro, fonduri nerambursabile. Dacă cei mai mulți bani europeni au fost cheltuiți de ieșenii cu cabinete medicale în mediul rural, care le-au modernizat prin achiziția de echipamente, sunt însă și afaceri cu mobilă sau textile care au fost finanțate de CRFIR.

Acești antreprenori au încasat între 100.000 și 200.000 de euro pentru a dezvolta mici afaceri în domeniul nonagricol, în localitățile din Iași. Banii accesați de la Uniunea Europeană de către beneficiari au fost solicitați în perioada 2018-2019, ultimele tranșe de plată din sumele totale fiind făcute în acest an. Tot în primul trimestru al anului 2021, CRFIR a plătit fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro către toți beneficiarii din Iași, accesate pe diverse scheme de finanțare.

Antreprenorii din Iași au investit în afaceri fonduri europene de peste 2 milioane, obținute în măsurile 6.2 și 6.4

Specialiștii din cadrul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Nord-Est au plătit beneficiarilor din cele 6 județe din Moldova, pentru anul 2020, fonduri europene în valoare de 20 de milioane de euro. Plățile continuă și anul acesta atât pentru beneficiarii din Iași, cât și pentru cei din Suceava, Botoșani, Vaslui, Bacău și Neamț. Cei care însă vor să acceseze fonduri europene în acest an vor putea depune proiecte după ce vor fi stabilite bugetul și sumele ce se acordă pentru fiecare schemă de finanțare în parte, termenul estimat fiind jumătatea acestui an. Singura sesiune de depunere deschisă pentru antreprenorii din Iași este cea din submăsura 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri”.

Bugetul disponibil pentru această submăsură nu a fost absorbit, astfel că s-a deschis din nou în luna ianuarie. Cei care pot accesa fondurile europene cuprinse între 40.000 și 50.000 de euro sunt tinerii care au venit din diaspora și vor să deschidă afaceri în Iași. Cererile se pot depune pe site-ul AFIR până în luna mai 2021. Până în prezent nu a fost depus niciun proiect din Iași.

Ieșenii pot obține noi ajutoare financiare de la APIA, în cadrul campaniei de depunere a cererilor unice de plată

Fermierii din Iași care și-au modernizat fermele cu ajutorul fondurilor europene pot solicita noi ajutoare financiare de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) în cadrul campaniei de depunere a cererilor unice de plată. Agricultorii trebuie să se înscrie în aplicația IPA online și, la fel ca în anul 2020, va fi derulată doar online, în contextul pandemiei de COVID-19. Specialiștii se așteaptă ca 20.000 de agricultori care administrează 280.000 de hectare de teren agricol, în Iași, și au depus cererile în anul precedent, să le depună și în acest an. În prima săptămână de la derularea campaniei s-au înscris în aplicația IPA online 898 de cereri unice pentru o suprafață de 1.840 de hectare. Termenul final de depunere a cererilor este 15 mai 2021, fără ca fermierii din Iași să fie penalizați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`