Prima pagină » Titlurile zilei » Aeroportul Iași primește o lovitură de 8.5 milioane euro din cauza unui metru de teren. Va dispărea zona cargo de la Aviația Utilitară

Aeroportul Iași primește o lovitură de 8.5 milioane euro din cauza unui metru de teren. Va dispărea zona cargo de la Aviația Utilitară

18 iul. 2020, 04:00,
Vlad Rotaru în Titlurile zilei

Aeroportul Iași poate rata un proiect de 8,5 milioane euro din cauza unei diferențe de nivel de 1.5 metri. Zona cargo de la Aviația Utilitară ar urma să sufere amânări peste amânări, aerogara fiind în imposibilitatea de a avea fondurile necesare pentru acest proiect. Singurul obiectiv care ar urma să fie gata în această perioadă este cel legat de platforma de parcare a aeronavelor ce face legătura cu hangarul Aerostar pentru mentenanța avioanelor

Lovitură încasată de Aeroportul Iași în cazul unui proiect de dezvoltare a regiei. Din cauza unei diferențe de nivel de 1,5 metri, proiectul privind zona cargo de la Aviația Utilitară nu mai poate fi realizat. Investiția de 8,5 milioane de euro trebuie realizată de Aeroportul Iași, însă regia autonomă nu mai dispune de fondurile necesare unui asemenea proiect.

„Normele ICAO fac ca platforma să fie perfect dreaptă. Față de clădirea Aviației Utilitare, platforma aceasta dreaptă are o diferență de nivel de 1.5 metri. Această diferență de nivel creează probleme deosebite în operare. Pe acest plan înclinat nu se pot opera paleții de marfă care sunt standardizați în aviație. De aceea nu a vrut nicio firmă care operează cargo în România să meargă pe proiectul reabilitării Aviației Utilitare cu o diferență de nivel”, a precizat Cătălin Bulgariu, director la Aeroportul Iași.

Zona cargo de la Aviația Utilitară riscă să fie amânată. Investiția, derulată de R.A. Aeroportul Iași

Pentru a demara proiectul privind zona cargo de la Aviația Utilitară, cei de la Aeroportul Iași trebuie să vină cu banii de acasă, fie să acceseze un împrumut. Diferența de nivel de la Aviația Utilitară până la platforma Aerostar i-a determinat pe reprezentanții aerogării ieșene să regândească obiectivul.

„Singura posibilitate de a se face aici zonă cargo este să demolăm această clădire, să ridicăm nivelul solului, exact așa cum a făcut Aerostar, care a ridicat nivelul solului, astfel încât operarea să se facă în condiții normale. Când s-a făcut o documentație de avizare a lucrărilor de intervenție pentru zona de cargo, am studiat și varianta demolării acestei clădiri. Varianta este una de 8,5 milioane de euro, investiție pe care trebuie să o facă Aeroportul Iași sau varianta unei concesiuni către o firmă care face cargo în România. Astfel s-ar putea realiza un terminal cargo la Iași”, a mai spus Cătălin Bulgariu, director la Aeroportul Iași.

An pe pierdere la Aeroportul Iași. Pandemia COVID-19 a scăzut încasările regiei

Pandemia COVID-19 a scăzut încasările de la Aeroportul Iași. Cursele au fost ținute la sol, iar companiile aeriene nu și-au mai plătit taxele per pasager. În aceste condiții, cei de la aerogară susțin că anul acesta se pot înregistra pierderi mari, investițiile fiind astfel limitate.

„Din momentul în care am avut documentația ce prezenta trei variante de operare, două cu plan înclinat și una cu demolare și ridicare la nivel, această investiție de 8,5 milioane euro ar trebui să se facă de către Aeroportul Iași. Nu putem accesa fonduri europene pentru zona cargo, aceasta urmând a fi realizată din banii aeroportului.

Elementul de cash-flow, modul prin care au fost gândite lucrurile nu ne permit astăzi să facem această investiție pentru că trebuie să terminăm această platformă în primul și în primul rând pentru a da acces celor de la Aerostar și pentru a mări gama de servicii pe care o oferă Aeroportul Iași. După ce finalizăm acest lucru și după ce trece pandemia, am putea merge pe varianta unei investiții în zona cargo. Dacă pandemia se va încheia rapid, sperăm să ajungem la final de an fără pierderi. Acum cred că vom avea pierderi. Pentru o zonă cargo trebuie să facem credit la bancă”, a mai spus directorul Cătălin Bulgariu.

Continuă lucrările la platforma de parcare avioane de lângă hangarul Aerostar

Până pe 15 august ar urma să fie gata prima parte din proiectul de peste 7 milioane de euro de la Aroportul Iași privind platforma de parcare a avioanelor.

„Pe acestă nouă platformă vor fi făcute cinci locuri de parcare, patru pentru categoria C și una pentru categoria D. Transportatorii vor să aducă la Iași un avion mai mare pentru a asigura cererea de bilete pentru diferite destinații, cu o posibilitate mai bună. Până pe 15 august vom face prima etapă a lucrării. În cea de a doua etapă se lucrează la partea a doua a platformei. Ultima etapă vizează zidul de sprijin până la hangar. În final se va face calea de rulare, aceasta nemaifiind din beton, ci din asfalt”, a mai menționat directorul aerogării ieșene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *