Adrian Severin, fost ministru MAE: ”„Un manifest prezidențial. Mesaje de prezidențiabil (III)”

4. Mesaj către locuitorii orașelor

„Dezindustrializarea țării, fenomen ce nu poate fi scuzat doar prin nevoia de restructurare a economiei și pentru care corupția poartă o mare vină, a afectat în primul rând mediile urbane. Acolo civilizația industrială, în curs de cristalizare, a fost înlocuită cu o subcultură străină și periculoasă a speculațiilor imobiliare și financiare.

Acesta este mediul în care au crescut și s-au consolidat așa-numitele „baronate locale”; în realitate, adevărate carteluri mafiote sau clanuri oligarhice care au distrus autoritatea statului și s-au substituit instituțiilor lui, oferind locuitorilor, în schimbul libertății și în locul bunăstării, o protecție iluzorie. O atare protecție se rezumă la garantarea stagnării, la a asigura celor care se supun stabilitatea unei existențe de mizerie sau în orice caz a unei existențe sub nivelul aportului lor și al standardelor de viață decentă specifice civilizației europene.

Stirile PROTV

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur

RomaniaTV

Ce mâncăruri îi pune pe masă Cristela Georgescu candidatului TikTok. Piesa de rezistență: supa-cremă cu ierburi de leac

În mijlocul unei urbanizări babilonice, orașele României afișează o protipendadă sfidătoare de îmbogățiți care țin într-o ascultare de tip feudal mase tot mai mari de români, de o calitate morală și intelectuală superioară. Cei din urmă se rezumă la a supraviețui fără a mai putea înțelege încotro se îndreaptă, fără a-și mai putea valorifica potențialul, fără a-și mai putea planifica viitorul și fără a-și mai putea gestiona destinul.

În loc să fie motorul progresului național, comunitățile noastre urbane au devenit frâna acestuia, dacă nu sunt cumva catapulta care aruncă o populație frustrată și alienată spre forme arhaice, premoderne de socializare. Majoritatea marilor orașe nu sunt porțile prin care o națiune respectuoasă de sine și încrezătoare în vocația sa comunică cu lumea, ci niște viermuieli păguboase și indecente de neurotici care aleargă spre nicăieri.

Prea multe dintre orașele mici și mijlocii au încetat a fi rezervorul de talente din care își trage puterea o națiune dornică de autodepășire, spre a rămâne doar jalnice cimitire de unități economice ruinate și muzee cu program redus ale unei spiritualități muribunde; locuri unde nu se întâmplă mai nimic sau cel puțin mai nimic de relevanță națională. Peste toate domnește ordinea neo-feudală a potentaților locali sau a cartelurilor lor, care subminează unitatea statului și securitatea națională.

Aceste probleme nu se rezolvă de la sine. Ele nu se rezolvă, însă, nici exclusiv prin metode represive și coerciție. Este necesară reintegrarea socială a celor excluși care au căzut la baza piramidei bunăstării, dar și a celor autoexcluși de la vârful ei. Este obligatorie consolidarea clasei mijlocii. Este urgent ca liftul social să fie repus în mișcare și să urce mai mulți pasageri decât coboară; iar asta să se facă în funcție de meritele fiecăruia.

Este indispensabilă renașterea speranței; chiar și atunci când sau mai ales atunci când aparent nu mai este nimic de sperat. Este vitală reabilitarea solidarității naționale. Este imperativă realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în interiorul României, congruent cu procesele similare de la nivel european. Românii au nevoie să descopere sentimentul măreției și să își recupereze demnitatea națională.

Toate acestea sunt sentimente sau stări de spirit pe care Președintele țării are și obligația și posibilitatea de a le anima, propunând totodată politicile de susținere și încurajând deopotrivă Parlamentul, Guvernul și societatea civilă să le pună în aplicare. Atingerea țintei presupune un timp ceva mai lung. Conștientizarea ei, a necesității și fezabilității mobilizării tuturor spre atingerea ei, pot fi realizate, însă, mult mai repede; iar drumul spre ea poate fi și trebuie să fie început imediat. Depinde mult de personalitatea și determinarea celui învestit cu demnitatea de Președinte al Republicii.”

CANDIDATUL CARE SUBSCRIE ACESTUI MESAJ ARE VOTUL MEU!

5. Mesaj către locuitorii satelor

„Satul românesc este vasul de expansiune care-i preia pe exclușii eșecului urban, oferindu-le azil celor care nu-și găsesc de lucru nici măcar în străinătate. Datorită lui statul nu resimte cu duritatea cuvenită presiunea șomajului. El a rămas, însă, la nivelul subzistenței și al civilizației premoderne. Mai mult decât atât, el este adesea spațiul deznădejdii.

Pe de o parte, tot mai îmbătrânit și mai incapabil de a produce. Pe de altă parte, tot mai ostil față de viitorul copiilor săi. Numărul înmormântărilor depășește în foarte multe locuri pe cel al botezurilor.

Producția curții din spatele casei se vinde la marginea drumului desfundat care trece prin fața ei, în timp ce marile suprafețe roditoare sunt lăsate în pârloagă sau îmbogățesc pe cei câțiva latifundiari veroși care le-au achiziționat pe nimic de la beneficiarii restituțiilor frauduloase. Mare parte a acestei noi moșierimi este formată din străini. (Una dintre dimensiunile absurdului vremurilor actuale este că străinii pot achiziționa ca proprietari terenuri agricole în România, în timp ce românii nu pot face același lucru în străinătate, admițând că ar dispune de resursele financiare cu care să o facă.)

Școlile, acolo unde funcționează, produc, în majoritatea cazurilor, niște semianalfabeți fără vreo șansă de a concura cu absolvenții învățământului urban. Spitalele, acolo unde există, sunt un fel de sală de așteptare a cimitirului. Irigații nu sunt; în schimb, abundă inundațiile. Multe sate nu au apă curentă iar în altele electricitatea este un lux. Infrastructurile de transport mai mult izolează aceste așezări sub-umane decât să le lege între ele. În asemenea condiții cum putem pretinde că suntem cu adevărat o națiune?!

Cu toate acestea, locuitorii satelor sunt cetățenii cei mai cuminți, mai disciplinați, mai patrioți, mai harnici și mai responsabili. Ei îndură cel mai mult și cer cel mai puțin. De aceea, probabil, sunt și cei mai uitați.

Responsabilitatea aplicării politicilor de dezvoltare rurală aparține Guvernului. Nici nu s-ar putea altfel. Președintelui îi revine, însă, misiunea de a reaminti guvernanților de cei ce sunt temelia istorică a națiunii și de a pune umărul spre a identifica, în țară și în străinătate, resursele necesare ridicării lor.”

CANDIDATUL CARE SUBSCRIE ACESTUI MESAJ ARE VOTUL MEU!

Va urma: în episodul următor vor fi prezentate mesajele către intelectuali și către mediile academice.