Fetiţa de 15 ani accidentată în cartierul Dacia de un şofer CTP Iaşi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost transferată în această dimineaţă, 24 iunie 2021, la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi.
Adolescenta este în stare bună, conform managerului unităţii spitaliceşti, Alina Belu.
„Pacienta de 15 ani a fost transferată de la Spitalul de Neurochirurgie la noi. A suferit o intervenţie ortopedică, este stabilă hemodinamic, respira singură, nu este intubata. Este în stare bună, rămâne sub supraveghere medicală”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Maria” din Iaşi.
CTP Iași a deschis o anchetă internă după ce un șofer al unui autobuz a provocat un accident rutier grav
Compania de Transport Public Iași a finalizat ancheta internă în ceea ce privește tragicul accident ce a avut loc în municipiul Iași. Reamintim faptul ca acesta a accident o fată de 15 ani, chiar pe trecerea pentru pietoni. De menționat este că șoferul CTP se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor s-a demonstrat că Mirel Coșan, șoferul CTP, este vinovat. Acesta a consumat alcool în timpul programului, iar conducerea companiei a decis desfacerea contractului de muncă. Pentru evitarea unor tragedii, CTP a ținut să adauge că se vor înăspri controalele cu privire la consumul de alcool în rândul șoferilor și vatmanilor.
„Șoferul care a acroșat un minor pe trecerea pentru pietoni din zona Bicaz a fost concediat. S-a stabilit în urma anchetei că șoferul este sută la sută vinovat. Nu a băut cu o seară înainte! A băut în timpul programului! Nu tolerăm un astfel de comportament! Urmează să primim și rezultatele anchetei efectuate de IPJ Iași. Vom fi mult mai atenți. De pe data de 19.06.2021, procedura de verificare a angajaților cu privire la consumul de alcool a fost extinsă și la șoferii și vatmanii care fac schimbul de tură în traseu, pentru a evita repetarea unei situații ca aceea petrecută pe data de 17 iunie 2021”, a declarat Cristian Stoica, directorul CTP Iași.
Ieșeancă în vârstă de 15 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de un autobuz CTP Iași
Joi după-amiază, în data de 17 iunie 2021, s-a produs un accident rutier grav în zona Dacia din municipiul Iași. Un șofer de autobuz din cadrul Companiei de Transport Public a acroșat pe trecerea pentru pietoni o adolescentă de 15 ani, după ce s-a urcat beat la volan. Rezultatul probelor de sânge a arătat o alcoolemie de 0,48 la mie (prima probă) și 0,30 la mie (a doua probă). În urma impactului grav, tânăra a suferit mai multe răni și a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență de Copii „Sf. Maria”, de unde a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, deoarece a suferit un traumatism cranio-cerebral.
Comisia internă a Companiei de Transport Iași s-a reunit de urgență și a vizualizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din mijlocul de transport. Din acestea se observă clar faptul că șoferul a preluat autobuzul cu număr de parc 1949 de la garaj, la ora 13:00, și a plecat pe traseul 5. A efectuat o cursă, iar la rondul de la Țuțora – care este capăt de traseu, apare în imagini urcând în mijlocul de transport cu o sticlă de bere. Acest lucru se întâmpla în jurul orei 15:00 (ora surprinsă în imagine nefiind corelată cu timpul real). Accidentul s-a produs la ora 15:35, pe trecerea pentru pietoni de la Bicaz, sensul de mers spre Dacia.