Prima pagină » Cancan ultimă oră » Adela Popescu și Radu Vâlcan nu se opresc la trei copii: „Nu pot să cred c-o să avem 4 copii”

Adela Popescu și Radu Vâlcan nu se opresc la trei copii: „Nu pot să cred c-o să avem 4 copii”

02 feb. 2021, 19:03,
Antonia Ceausu în Cancan ultimă oră

Adela Popescu și Radu Vâlcan vor deveni din nou părinți. Deși lumea se aștepta la detalii despre cel de-al treilea copil, Adela a aruncat o bombă. Aceasta a vorbit despre cel de-al patrulea deoarece Radu își dorește neapărat și o fetiță. Prin urmare, Adela Popescu trebuie să se pregătească deja pentru… a patra sarcină!

Cei doi mai au împreună doi băieței, pe Alexandru și pe Andrei, cu diferență de 3 ani între ei, și în prezent este la jumătatea sarcinii. În câteva luni Adela va aduce pe lume un băiețel.

Radu Vâlcan şi Adela Popescu își doresc o fetiță

În 2015 Radu Vâlcan și Adela Popescu și-au unit destinele. De atunci ei sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc și au un succes incredibil pe rețelele de socializare.

„Da, ne dorim (n.r. o fetiţă) să fim sănătoşi şi cred că această viaţă pe care am descoperit-o împreună cu copiii, este ceva absolut extraordinar şi nu concepem viaţa altfel. Să fim sănătoşi şi vedem ce va fi”, spunea, în urmă cu ceva vreme, Radu Vâlcan pentru Antena Stars.

Adela Popescu a vorbit și despre reacția soțului ei, Radu Vâlcan. Când a auzit că va avea încă un băiețel acesta deja a vorbit despre următoarea sarcină, în speranța că va avea o fetiță.

„Reacția lui Radu mi s-a părut wow. Am primit telefonul, a răspuns el și a zis: vă rog să-mi spuneți ce o să avem. La telefon: o să aveți… un băiețel! Nu pot să cred c-o să avem 4 copii. El desigur dorindu-și o fetiță, căci desigur ce tată nu-și dorește o fetiță”, a povestit Adela Popescu astăzi, după ce a dezvăluit sexul celui de-al treilea bebeluș.

Adela Popescu: „Voi fi soacra cu trei nurori”

Conform declarațiilor făcute de îndrăgita prezentatoare, a simțit că va fi din nou mama unui băiat. Adela a afirmat că se bucură de acest lucru ți că niciodată nu și-a imaginat că va avea trei băieți.

„Voi fi soacra cu trei nurori. L-am întrebat pe Alexandru înainte să aflăm sexul copilului ce și-ar dori și a zis: mama, nu sunt hotărât dacă vreau să fim cei trei purceluși sau Eroii în pijama, pentru că Eroii în pijama sunt trei băieți și-o fată, iar cei trei purceluși, evident trei băieți. Deci vom fi cei trei purceluși.

Noi suntem foarte încântați, mie mi se pare… altfel să ai trei băieți. Nu mi-am imaginat totuși niciodată că o să fiu mamă de trei băieți, dar în momentul în care am aflat că sunt însărcinată mărturisesc că în mintea aveam numai asta. Mi se părea cel mai frumos lucru care mi se poate întâmpla”, a spus Adela Popescu pe InstaStory

Bucuria și-a făcut imediat simțită prezența în toată familia odată cu vestea că un nou bebeluș va apărea în viața lor.

„S-au bucurat mult și bunicii. Nu mai țin minte cine a fost prima persoană care și-a dat seama, cred că o tocmai colegii de la PRO TV. Mi-au spus că ar trebui să fac testul de sarcină, practic ei m-au trimis să-mi fac testul. Și l-am făcut și uite că a ieșit așa. Și tu (n.r. – Cove) te-ai prins la un moment dat”, a dezvăluit vedeta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`