Prima pagină » Local » Acuzat că și-a ucis invitatul, după o ceartă banală!
Acuzat că și-a ucis invitatul, după o ceartă banală!

Acuzat că și-a ucis invitatul, după o ceartă banală!

01 nov. 2019, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un individ a fost reținut de oamenii legii, după ce ar fi comis un omor. Anchetatorii au susținut că Vasile Zglobiu, în vârstă de 48 de ani, din satul Vulturi, comuna Popricani, județul Iași, ar fi consumat băuturi alcoolice cu victima.
Pe fondul consumului de alcool, între gazdă și musafir ar fi izbucnit un conflict verbal. La un moment dat, gazda a răbufnit și ar fi început să își bată invitatul fără milă.

„În jurul datei de 23 octombrie 2019, după ce a consumat băuturi alcoolice în locuința sa cu victima, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu obiecte contondente. În urma loviturilor primite, victima a decedat”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

În urma incidentului, cadavrul victimei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Iași. Medicii legiști au constatat că victima a suferit o moarte violentă. Aceasta a suferit un traumatism toraco-abdominal, multiple fracturi costale și rupturi hepatice.
Suspectul a fost dus la audieri, unde a negat comiterea unor fapte. În urmă cu două zile, individul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. În cursul serii de ieri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au formulat pe numele său o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța a admis propunerea și a dispus arestarea pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 noiembrie 2024
05 noiembrie 2024