Prima pagină » Eveniment-Social » Actorii Ateneului ieșean vor prezenta spectacolul MEAT la Festivalul Urla Toprak din Turcia
Actorii Ateneului ieșean vor prezenta spectacolul MEAT la Festivalul Urla Toprak din Turcia

Actorii Ateneului ieșean vor prezenta spectacolul MEAT la Festivalul Urla Toprak din Turcia

23 iul. 2024, 12:41,
BZI.ro, în Eveniment-Social

Pe 24 iulie 2024, echipa actorilor Ateneului Național din Iași vor prezenta spectacolul de teatrul MEAT, semnat de Şule Demirel în regia lui Kubilay Erdelikara, la Festivalul Urla Toprak Sahne Theater Fest de la Izmir, Turcia.

Aflat la cea de-a 11 ediție, „Urla Toprak Sahne Theater Fest”, va avea loc la Izmir în perioada 23-27 iulie 2024. În cadrul evenimentului vor fi prezente 26 de producții, cu invitați din Turcia și din alte țări. Echipa de actori a Ateneului ieșean va prezenta spectacolul MEAT pe data de 24 iulie 2024, de la ora 21:00 la Centrul Cultural Urla Atatürk. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Daniel Popa, Florin Gorgos, Erica Moldovan și Cezara Fantu.

„Suntem onorați să participăm și anul acesta la unul dintre evenimentele internaționale dedicate teatrului. Echipa noastră revine cu bucurie în Turcia, de data aceasta la Festivalul de Teatru Urla Toprak și sperăm să surprindem publicul cu spectacolul MEAT în regia lui Kubilay Erdelikara”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic, managerul interimar al Ateneului Național din Iași.

Este pentru a doua oară când Ateneul Național din Iași participă la un festival de teatru internațional. Pe 11 octombrie 2023, actorii au prezentat spectacolul Prenumele în regia lui Radu Ghilaș la Centrul Cultural Türkan Saylan Maltepe în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Maltepe, Istanbul, Turcia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală
23 iulie 2024
23 iulie 2024