Prima pagină » Local » Acțiuni ale Poliției ieșene în perioada 2-4 iulie
Acțiuni ale Poliției ieșene în perioada 2-4 iulie

Acțiuni ale Poliției ieșene în perioada 2-4 iulie

04 iul. 2021, 12:00,
în Local

În data de 3 iulie a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 85 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost aplicate peste 150 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 25 de infracțiuni.

Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 6 acțiuni și s-a intervenit la 89 de evenimente, dintre care 75 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților au fost sesizate 26 de infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 190 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 73.735 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 16 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

 

Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de poliţişti

 

La data de 2 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Târgu Frumos au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, emis de Judecătoria Paşcani, pe numele unui bărbat de 43 de ani.

Acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol.

În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, bărbatul a fost depus în penitenciar, în vederea executării pedepsei.

 

Arestat preventiv pentru tâlhărie calificată

 

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un bărbat de 34 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în seara de 22 iunie a.c., în timp ce s-ar fi deplasat pe raza municipiului Iaşi, acesta ar fi împins o tânără şi i-ar fi smuls rucsacul.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 2 iulie a.c., bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 3 iulie a.c., acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Cercetările continuă.

 

Reţinut de poliţişti pentru refuzul prelevării de mostre biologice

 

La data de 3 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 69 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 3 iulie a.c., acesta ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iaşi, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării sale cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 4 iulie a.c., bărbatul cercetat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările continuă.

 

Depistat conducând un moped neînmatriculat şi fără a deţine permis

 

La data de 2 iulie a.c., poliţiştii din cadurl Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au depistat, pe raza comunei Gropniţa, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un moped neînmatriculat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cercetările continuă.

 

Depistat conducând un auto, fără a deţine permis de conducere

 

La data de 2 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe raza municipiului Iaşi.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea autoturismului.

Ulterior, autoturismul a fost blocat de poliţişti, iar conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 17 ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, din verificări a rezultat că inspecţia tehnică periodică şi asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie ale autoturismului sunt expirate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cercetările continuă.

 

Depistaţi conducând autoturisme, fiind sub influenţa alcoolului

 

În noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au oprit pentru control, pe raza municipiului Iaşi, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă.

 

În noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control, pe raza comunei Tătăruşi, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă.

 

În noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani au oprit pentru control, pe raza comunei Popricani, un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă.

 

Depistat conducând un auto, fiind sub influenţa alcoolului şi având suspendat dreptul de a conduce

 

La data de 3 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au oprit pentru control, pe raza comunei Todireşti, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.

 

Acțiune a polițiștilor ieșeni pentru siguranța cetățenilor

 

În seara de 2 spre 3 iulie a.c. şi în seara de 3 spre 4 iulie a.c., în intervalul orar 23.00 – 03.00, peste 40 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, împreună cu jandarmi şi reprezentanţi ai I.T.M. Iaşi au acţionat, pe raza municipiului Iaşi, în special în zona cluburilor şi barurilor, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea faptelor antisociale.

De asemenea, s-a acţionat pe linie rutieră, pentru creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acţiunii au fost verificate 30 de unităţi de alimentaţie publică, au fost controlaţi 29 de agenţi de pază şi au fost legitimate 183 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.315 lei.

Poliţiştii rutieri au reţinut 5 permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

 

Acţiune a poliţiştilor la Podu Iloaiei pentru siguranţa cetăţenilor

 

În zilele de 3 şi 4 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Podu Iloaiei şi Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Leţcani, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au acţionat pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea faptelor antisociale.

De asemenea, s-a acţionat pe linie rutieră, pentru creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acţiunii au fost verificate 25 de societăţi comerciale şi 78 de autoturisme.

Totdată, au fost verificaţi 6 agenţi de pază  şi au fost legitimate 133 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.115 lei, dintre care 16 conform Legii nr. 61/1991, 3 conform O.U.G. nr. 195/2002 şi 5 conform altor acte normative.

Spre exemplu, un bărbat de 48 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Popeşti, fără a avea inspecţia tehnică periodică valabilă. Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiind totodată dispusă retragerea certificatului de înmatriculare.

 

Acțiune rutieră a polițiștilor ieșeni

 

La data de 2 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au acţionat, în comun cu Serviciul Rutier Botoşani, pentru creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii ieşeni au aplicat 88 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 64 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, două pentru depăşiri neregulamentare şi 22 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reetrase 2 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 9 permise de conducere, dintre care 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, două pentru depăşiri neregulamentare şi unul pentru alte abateri.

 

Acțiuni desfășurate de polițiști pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV

 

La data de  3 iulie a.c., au fost desfăşurate noi acţiuni punctuale, pe raza judeţului Iaşi, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în scopul limitării pandemiei de COVID 19.

Astfel, poliţiştii, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au acţionat, pe raza întregului judeţ, acţiunile vizând, în special, verificări la obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat.

În acest context, poliţiştii au verificat 26 de societăţi comerciale şi 159 de obiective şi locaţii de interes, fiind legitimate 444 de persoane.

Poliţiştii şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul Sars-CoV-2.

Reamintim necesitatea respectării măsurile de protecție sanitară: spălarea sau dezinfectarea frecventă a mâinilor, păstrarea distanțării fizice de alte persoane, evitarea locurilor aglomerate.

Totodată, solicităm tuturor cetățenilor să se informeze din surse sigure cu privire la noile reguli ce vor intra în vigoare și să dea dovadă de o conduită responsabilă.

Bugetul.ro
Cutremur la Banca Transilvania. Anunțul oficial făcut de board-ul celei mai mari bănci românești despre noul director general al BT Broker de asigurare
redactia.ro
Omul lui Hagi, în stare critică. Fostul campion al României a căzut inconștient pe trotuar
Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
a1.ro
Teodora Mocanu de la Insula Iubirii sezonul 5 s-a căsătorit. Cum arată burtica de gravidă a fostei iubite a lui Eusebiu
Playtech.ro
Țara din UE care a suspendat Schengen. Reapar controalele la graniță pentru români
observatornews.ro
Călin Georgescu revine cu un nou mesaj video, al doilea în ultimele două zile: "Sistemul și ciocoii au rămas fără timp"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
A murit cel mai sărac președinte din Lume. Cine a fost José Mujica
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Andrada și Alex Bodi n-au mai ținut cont de nimic. Gesturile lor aruncă în aer triunghiul amoros în care Dan Alexa e victima
Playtech.ro
Cum se împarte un apartament când nu ești căsătorit, dacă a fost cumpărat la comun. Detaliile legale din Codul Civil
Dailybusiness.ro
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
RomaniaTV
Se schimbă banii, preşedintele anunţă referendum pentru trecerea la EURO
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ! Gabi Bădălău este în culmea fericirii! 💗
redactia.ro
Ce ocupație are soția lui Ionel Ganea și cum a început povestea de dragoste dintre ei. Cei doi trec prin momente cumplite
ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`