Află cum se poate folosi acidul lactic în industria alimentară, în produsele cosmetice, pentru o piele sănătoasă și ce rol important are asupra organismului uman.
Acest acid este unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai acizilor alfa-hidroxi (AHA). Este o substanță care este produsă zilnic în corp în cantități de până la 120g și implică în principal alimentarea sângelui, a organelor, a mușchilor și a pielii.
Ce este acidul lactic
Acidul lactic este un acid organic slab, care are un rol important în anumite procese biochimice. Această substanță se găsește într-o varietate mare de produse fermentate, precum kefirul, sana, iaurtul, laptele bătut sau covăsit. Se găsește și în unele alimente conservate, în uleiuri, maioneze sau murături care conțin varză roșie. De asemenea, în dulciurile procesate, precum gemurile sau marmeladele, în băuturile carbogazoase și în jeleuri.
În industria cosmetică, acesta este folosit în produsele de îngrijire, precum în loțiuni și creme pentru persoanele cu pielea sensibilă sau în zona intimă. Este important de menționat că acesta nu se folosește în starea sa pură, ci doar în combinație cu alte ingrediente, inclusiv cu apă. Frecvent, se utilizează și în tratamente profesionale de cosmetică, precum efectul de peeling.
Peelingurile cu o concentrație de până la 10% de acid lactic, sunt ideale pentru tratamentele cosmetice efectuate acasă, care pot oferi hidratare pielii și strălucire.
Acesta este contraindicat persoanelor care au alergie la L-lactat sau lactoză, care ar putea avea reacții adverse precum umflături, inflamații la nivelul limbii sau nasului, probleme cu respirația sau mâncărimi ale pielii. Persoanele cu sensibilitate la efectele soarelui ar trebui să folosească în mod moderat produsele cu această substanță, astfel încât să evite iritațiile posibile ale pielii.
Ce beneficii are atât în alimente, cât și în cosmetică
Beneficiile acidului lactic sunt multiple. În cosmetică putem vorbi despre faptul că acesta conferă un aspect sănătos pielii și a părului, curăță pielea bine, eliberând porii, vindecă sau previne apariția acneei, stimulează reînnoirea celulelor, diminuează valoarea pH-ului, exfoliază pielea, contribuie la uniformizarea culorii ei, tratează tenul cu tendințe rozacee, are efect anti-îmbătrânire, și multe altele.
În ceea ce privește efectul lui în alimente, printre câteva beneficii, se enumeră menținerea sănătății intestinelor, buna funcționare a sistemului digestiv, scăderea inflamațiilor din organism, starea generală de bine, combaterea unor reacții alergice, refacerea sportivilor după antrenamente, un efect energizant, scăderea apetitului și senzația de sațietate.
Important de menționat este și faptul că alimentele cu acid lactic pot îmbunătăți starea emoțională și reduce depresia și anxietatea. De asemenea, produsele cosmetice care conțin această substanță pot vindeca iritațiile, îngrijind zonele cu tendințe de iritare.
Cu toate acestea, nu este recomandată utilizarea sa zilnică, ci respectarea instrucțiunilor de folosire. Acesta este foarte recomandat persoanelor cu pielea uscata sau foarte sensibilă, cu tendințe de înroșire, cu probleme de acnee sau împotriva semnelor de îmbătrânire.
Persoanele care încep să îl utilizeze, pot observa inițial reacții adverse ușoare, precum senzațiile de arsură sau înroșirea pielii, care sunt normale, însă dacă acestea persistă, trebuie să opriți utilizarea produselor și să consultați un medic.
Acidul lactic este un compus versatil, care dacă este utilizat corect, oferă beneficii multiple asupra corpului.