Prima pagină » Actualitate » Acești români vor primii banii direct pe card! De când îi vor putea scoate

Acești români vor primii banii direct pe card! De când îi vor putea scoate

22 nov. 2024, 15:15,
Redacția BZI în Actualitate

Această categorie de români vor primi banii direct pe card din partea Guvernului României. Vorbim despre cultivatorii de cartofi care au parte de vești bune din partea statului.

Anul 2024 a fost un an extrem de greu pentru producătorii din România. Seceta a afectat extrem de mult toate recoltele, iar acest lucru a dus la scumpiri în lanț. De exemplu prețul furajelor a crescut considerabil, iar acest aspect a transformat carnea de porc într-un produs de lux.

Acești români vor primii banii direct pe card! De când îi vor putea scoate

Guvernul României a aprobat luni, 21 noiembrie, o hotărâre ce aduce schimbări importante în cadrul programului de sprijinire a producției de cartofi pentru consum. Fondurile destinate schemei de ajutor de minimis, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 150/2024, au fost majorate cu 3 milioane de lei, ajungând la un total de 14.483.880 lei, echivalentul a aproximativ 2,91 milioane de euro.

În același timp, au fost simplificate procedurile prin care se acordă sprijinul financiar, astfel încât subvențiile să fie distribuite integral către toți producătorii care îndeplinesc condițiile necesare.

Modificările recente aduse schemei de sprijin pentru producția de cartofi de consum vizează eliminarea reducerii proporționale a subvențiilor pe hectar, indiferent de numărul fermierilor înscriși, și actualizarea proceselor legate de alocarea creditelor bugetare. Conform Ministerului Agriculturii, aceste schimbări urmăresc să sprijine afacerile familiale, să crească veniturile fermierilor și să contribuie la menținerea populației în mediul rural.

Ministerul a explicat, într-un comunicat, că noile reglementări modifică Hotărârea Guvernului nr. 150/2024, care reglementează sprijinul financiar acordat cultivatorilor de cartofi. Fondurile necesare provin din bugetul alocat Ministerului Agriculturii pentru anul 2024. Scopul acestor ajustări este de a susține dezvoltarea afacerilor mici și de a asigura stabilitatea financiară a producătorilor. De asemenea, măsurile contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai ale fermierilor, sprijinind astfel menținerea activității agricole și prevenind depopularea zonelor rurale.

Aceste decizii reafirmă importanța acordată agriculturii de către Guvern, considerată o parte esențială a economiei rurale, și arată angajamentul autorităților față de stabilitatea economică a fermierilor.

Direcția Agricolă Iași a virat în conturile fermierilor 14 milioane de euro

Direcția Agricolă Iași a transferat în conturile a aproximativ 3.000 de fermieri suma totală de 14 milioane de euro, ca despăgubiri pentru pagubele cauzate de seceta pedologică. Fermierii își pot verifica astăzi conturile pentru a primi sumele care le revin, stabilite în funcție de gradul de afectare al culturilor. Printre cele mai afectate localități se numără comunele Șipote, Andrieșeni și Vlădeni.

Despăgubirile sunt calculate proporțional cu nivelul de distrugere al culturilor, variind între 30% și 100%. Valoarea de bază stabilită de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este de 1.000 de lei pe hectar, dar aceasta scade în funcție de gradul de afectare al fiecărei suprafețe cultivate. Lista culturilor eligibile pentru aceste plăți include 39 de tipuri, conform Ordonanței de Urgență 120 din 9 octombrie 2024.

Această ordonanță instituie un program de sprijin sub formă de granturi, destinat producătorilor agricoli care au avut culturi afectate de seceta pedologică între septembrie 2023 și august 2024. Pot beneficia de acest ajutor fermierii care au semănat culturi în toamna lui 2023 sau primăvara lui 2024, precum și cei cu plantații perene, livezi sau viță de vie, menționate în anexa nr. 1 a actului normativ. Este necesar ca aceștia să dețină documente care atestă și evaluează pierderile cauzate de secetă, pentru suprafețele afectate într-un procent cuprins între 30% și 100%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024