Prima pagină » Actualitate » Acești copii vor primi 300 de lei de la stat. Ce trebuie să facă părinții pentru a primi ajutorul financiar
Acești copii vor primi 300 de lei de la stat. Ce trebuie să facă părinții pentru a primi ajutorul financiar

Acești copii vor primi 300 de lei de la stat. Ce trebuie să facă părinții pentru a primi ajutorul financiar

07 aug. 2024, 10:40,
în Actualitate

Acești copii vor primi 300 de lei de la stat. Peste 160.000 de elevi vor beneficia de acești bani, sub formă de bursă de reziliență, dacă vor îndeplini anumite condiții impuse de Guvernul României. Iată ce trebuie să facă părinții pentru a primi ajutorul financiar.

Acești copii vor primi 300 de lei de la stat

În anul școlar 2024-2025, peste 160.000 de elevi din mediul preuniversitar vor beneficia de bursă de reziliență, în valoare de 300 de lei. Elevii din mediul preuniversitar, care suferă de afecțiuni oncologice/cronice, școlarizați pentru o perioadă mai mare de patru săptămâni în cadrul așa-numitei „școli din spital” sau „școli la domiciliu”, vor beneficia de burse de reziliență. Bursele de reziliență se vor acorda doar în timpul școlii, iar părinții trebuie să depună o simplă cerere.

Pentru a putea obține acești bani de la statul român, elevii trebuie să aibă media generală peste 7, să aibă media 10 la purtare, să aibă cel mult zece absențe nemotivate pe lună, să nu primească bursă de merit și să fie printre primii 30% din clasa lor.

O altă veste importantă pentru elevi este majorarea burselor școlare. Elevii pot beneficia de mai multe tipuri de burse școlare. În anul școlar 2023-2024, ministerul a acordat șase tipuri de burse pentru elevi, și anume bursa de excelență olimpică I  – între 750 si 3000 de lei, bursa de excelență olimpică II – 700 de lei, bursa de merit – 450 de lei, bursa socială – 300 de lei, bursa pentru mame minore – 700 de lei și bursa tehnologică – 300 de lei.

Burse pentru performanța elevilor

În anul școlar 2024-2025, elevii de gimnaziu și liceu, care au avut medii generale egale sau mai mari de 9,50 și media 10 la purtare în anul școlar 2023-2024, vor primi bursa de merit. Valuarea bursei de merit pentru elevi este de 450 de lei pe lună.

Bursele de merit pentru clasa a V-a se acordă elevilor care au obținut media generală de cel puțin 9,50. Listele cu elevii din clasa a V-a care primesc burse de merit sunt stabilite în luna ianuarie, în anul calendaristic următor celui în care au fost obținute notele. Bursa de merit se plătește din luna februarie pentru drepturile din luna ianuarie și continuă până la sfârșitul anului școlar. Pentru elevii de clasa a IX-a, bursa de merit se bazează pe media de admitere în liceu sau învățământul profesional și dual, care trebuie să fie cel puțin 9,50.

O altă lege îi vizează și pe studenții din România. Este vorba despre taxele de școlarizare. Taxele de şcolarizare pentru studenți nu vor mai putea fi schimbate pe perioada ciclului de studii. S-au acceptat modificările la Legea învăţământului superior. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind modificarea articolului 9, alineatul (1) din Legea învățământului superior nr. 199/2023. Prin această lege, se aduc modificări Legii învățământului superior. Astfel, cuantumul taxelor de școlarizare va fi comunicat viitorilor candidați din timp.

Conform legii promulgate de către șeful statului, în instituțiile de învățământ superior de stat, învățământul este gratuit pentru cifra de școlarizare aprobată anual prin hotărâre a Guvernului. Învățământul superior poate fi, însă, și cu taxă. Cuantumul taxei de școlarizare este propus de către consiliul de administrație și se aprobă de Senatul universitar. Taxele sunt aduse la cunoștința candidaților la data publicării ofertei educaționale, conform Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat.

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Playtech.ro
Ce sumă maximă poți retrage de la bancomat fără să fii luat la întrebări de bancă sau de ANAF
observatornews.ro
Israel a atacat Iran cu 200 de avioane: capi ai armatei, uciși. Teheranul, contraatac cu 100 de drone
Playsport.ro
Un bărbat a descoperit 150 de tone de aur pe câmpul său arabil. O comoară de 4 miliarde de euro
Evz.ro
Vara a început timid, dar urmează caniculă greu de suportat. Prognoza ANM
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Adio, Digi Sport! Cutremur pe piața media de sport din România
Playtech.ro
Ce sumă maximă poți retrage de la bancomat fără să fii luat la întrebări de bancă sau de ANAF
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Blocaj total la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan a refuzat categoric să fie prim-ministru
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
EXCLUSIV Revin ploile, vremea se schimbă la 180 de grade. Romica Jurca anunță potop și furtuni în aceste zone
redactia.ro
Scandal la Bacalaureat 2025. Este căutat elevul care ar fi fotografiat subiectele la română și puse pe internet. Unde s-ar fi întâmplat totul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 iunie 2025
13 iunie 2025