Orașul Iași are cele mai multe biserici, raportate la numărul de locuitori din România. Din cele aproximativ 70 de lăcașuri de cult, jumătate sunt încadrate ca fiind monumente istorice. În topul celor mai frumoase și mai vizitate biserici din Iași se situează Catedrala Mitropolitană, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Biserica „Sfântul Sava”, Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, Mănăstirea Golia și Biserica Bărboi.
Acestea sunt unele dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din Iași
Iașul este un oraș înțesat de biserici și mănăstiri, unele dintre ele cu o frumusețe deosebită. În topul celor mai vizitate lăcașuri de cult din Iași se situează, fără doar și poate, Catedrala Mitropolitană, acolo unde sunt păstrate moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Lucrările de construcție la Catedrala Mitropolitană din Iași au început în anul 1833, în timpul Mitropolitului Veniamin Costache. Arhitecţii vienezi Johann şi Gustav Freiwald au proiectat lăcașul de cult în stil neoclasic, stil arhitectonic întâlnit şi la alte biserici monumentale din ţări europene.
La construcția lăcașului de cult s-a lucrat intens până în anul 1841, dar, deoarece în anul 1842 mitropolitul Veniamin a fost silit să se retragă din scaun, lucrările au fost înrerupte. Timp de aproape 40 de ani, biserica a rămas neterminată, lucrările fiind reluate la stăruințele mitropolitului Iosif Naniescu. Planurile sunt refăcute de arhitectul Alexandru Orăscu, rectorul Universităţii din Bucureşti, iar la interiorul lăcașului de cult se adaugă două linii de pilaştri masivi. Tot atunci s-a renunțat la cupola de mari dimensiuni, care a fost înlocuită cu un sistem de patru bolți, despărţite prin arce transversale. Lăcașul de cult a fost pictat la interior de pictorul Gheorghe Tattarescu. Sfințirea Catedralei Mitropolitane s-a făcut la data de 23 aprilie 1887. În anul 1889, moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate din Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” în Catedrala Mitropolitană, unde sunt păstrate până astăzi. Acesta este unul dintre motivele pentru care lăcașul de cult este vizitat, anual, de zeci de mii de credincioși.
Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași este una dintre cele mai frumoase biserici din Iași. A fost ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare, în perioada 1491-1492, și refăcută, în anii 1884-1904, de arhitectul francez André Lecomte du Noüy. Poartă numele de „Sfântul Nicolae Domnesc”, deoarece aici au fost unși domnii Moldovei, de la Despot Vodă până la Grigore Alexandru Ghica. Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” a îndeplinit, în intervalul 1677-1682, și rolul de catedrală mitropolitană.
Un alt lăcaș de cult, situat în centrul municipiului Iași, care atrage atenția turiștilor este Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, numită și Biserica Trisfetitelor. Mănăstirea iese în evidență datorită broderiei sale de piatră. Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească. Aici își au mormintele Vasile Lupu, Alexandru Ioan Cuza și Dimitrie Cantemir.
Mănăstirea Golia a fost, timp de mai mulți ani, cea mai mare biserică din Moldova
Mănăstirea Golia datează din anul 1650, fiind numită după marele logofăt Ioan Golia, primul său ctitor. Mănăstirea a fost refăcută la alte dimensiuni de Vasile Lupu, între anii 1650-1653, și terminată, în 1660, de fiul său, Ștefăniță. Astfel, până la construirea actualei catedrale mitropolitane din Iași, a fost cea mai mare biserică din Moldova. În ceea ce privește arhitectura, Mănăstirea Golia reprezintă o îmbinare de stiluri, remarcându-se, în special, stilul renascentist și bizantin. Mănăstirea este înconjurată de un zid înalt, care avea rol de apărare. Acest zid este prevăzut la colțuri cu turle ridicate și un turn-clopotniță. În incinta curții mănăstirii poate fi vizitată și căsuța în care a locuit, între anii 1866-1871, cât a fost diacon, marele povestitor Ion Creangă.
Biserica „Sfântul Sava” este unică în România, deoarece îmbină elemente arhitecturale bizantine, orientale, gotice, moldoveneşti şi munteneşti. Biserica „Sf. Sava cel Sfinţit” din Iași a fost zidită în a doua parte a secolului al XVI-lea, de călugări greci, veniți de la mănăstirea „Sf. Sava” de lângă Ierusalim. Aceștia l-au rugat pe domnitorul Moldovei, Petru Șchiopul, să le rânduiască un loc în care să poată să-și zidească un lăcaș de cult. Prin urmare, călugării şi-au construit o biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, precum şi un grup de chilii, formând astfel o mănăstire. Noul lăcaș de cult a fost pus sub ocrotirea mănăstirii „Sfântului Sava cel Sfinţit” de lângă Ierusalim, de la care va prelua şi numele. În anul 1625, mănăstirea a fost refăcută din temelii, deoarece primul lăcaș de cult a fost afectat de problemele solului, dar și de un incendiu provocat de invazia tătarilor.
O altă biserică care merită vizitată de toți cei care ajung în Iași este Biserica Bărboi. Aceasta a fost construită în anii 1841–1844, pe locul unei biserici construite de vornicul Ursu Bărboi, în perioada 1613-1615. Lăcașul de cult este zidit din blocuri de piatră, care alternează cu șiruri de cărămidă. Are planul în cruce greacă și este luminat prin ferestre cu chenare simple, terminate la partea superioară în semicerc. Biserica are o turlă centrală, sprijinită pe o bază pătrată, flancată de patru turle mici, sprijinite pe baze octogonale. Pictura bisericii datează din prima parte a secolului al XIX-lea, fiind influențată de stilul renascentist. Impresionantă este și catapeteasma din lemn sculptat și poleit cu aur, confecționată de meșterul Ilie Moldovan, originar din Basarabia.
Turiștii și pelerinii care doresc să viziteze cele mai frumoase lăcașuri de cult din Iași pot admira și Biserica „Sfântul Gheorghe”, numită și Catedrala Veche.
Sa vedem si partea proasta: asea sunt cam singurele pe care cineva le poate vizita la Iasi, daca e suficient de neinspirat sa vina aici.
Voi cat timp ati aloca cascatului la biserici, in vacanta voastra? 30 de minute? O ora? Daca e mai mult, esti pelerin, nu turist 🙂
Mall-ul nu e obiectiv turistic decat pentru aia de la tara. Ca n-au, si e de inteles.
Singura bijuterie arhitectonica
din Iasi este
Catedrala Romano Catolica ( aia veche) . Dar sigur nu apare în lista voastră, ca articolul este publicat de un pseudo-ziarist prieten cu marele călugăr care bate femeile prin mănăstiri, Salbaticul și primitivul ,,parinte” Calistrat .
arhitectura cladirilor e mult mai interesanta decat bisericile astea care strang prostimea si ard gusterii de bani
Toate bune si frumoase. Se ignora faptul ca jidanii aveau in Iasi prin 1940 vreo 120 de sinagogi, dupa numaratoarea lor.
Adica cam pe fiecare strada a targului se afla si o sinagoga, de fapt niste maghernite oarecare ici colo prin mahalale si targusoare, unde se adunau jidanii.
Sinagogile de mahala nu aveau nici un stil, erau doar un mod de a arata ca jidanii au ocupat total Iasii.