„Insomniacii”, o comedie marca Mimi Brănescu, va fi pusă în scenă astăzi. Ieșenii sunt așteptați de la ora 19:00, la Ateneul Național, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”. Această piesă de teatru prezintă un text plin de savoare și de umor, care nu mai necesită niciun fel de îmbogățire
„Insomniacii” prezintă trei caractere diferite care se întâlnesc într-un parc, într-o noapte. Deși discuțiile lor par banale, suferința lor este sinceră. Spectacolul este despre condiția umană, un spectacol pe cât de comic, pe atât de tragic.
Interpretarea personajelor din spectacolul „Insomniacii” este realizată de trei tineri pasionați de teatru, absolvenți ai Universității „George Enescu” din Iași
Interpretările pline de consistență sunt realizate de Florin Gorgos, Gelu Ciobotaru și Răzvan Grosu. Trei tineri talentați, absolvenți ai Universității „George Enescu” din Iași și angajați ai Ateneului Național Iași. Răzvan Grosu, actor, absolvent al Universității „George Enescu” din Iași, mărturisește cu emoție reporterilor BZI de unde a pornit pasiunea lui pentru teatru.
„Întotdeauna am simțit că nu eu am ales cariera de actor, ci ea m-a ales pe mine. M-a atras încă din copilărie. Iubeam să merg la spectacole, iubeam «maratoanele» de film pe care le făceam în familie și, în consecință, am ales să îmi încerc norocul la Colegiul Național de Arte «Octav Băncilă» din Iași.
Aici m-am și îndrăgostit iremediabil de artă și de artiști. Studiile de licență și, mai apoi, cele masterale le-am urmat la Universitatea de Arte «George Enescu» din Iași. Angajarea la Ateneul Național din Iași a fost una din cele mai mari bucurii din viața mea, deoarece îmi doream să profesez și să am șansa să mă perfecționez”, mărturisește Răzvan Grosu, actor al Ateneului Național Iași.
Răzvan interpretează, în acest spectacol, „Un Om”, un personaj nebun, conspiraționist, iubitor de lună, mare filosof, dar, totuși, un om al străzii.
„Unul dintre rolurile pe care am plăcerea să le interpretez este «Un Om», unul dintre cei trei nebuni frumoși ai textului lui Mimi Brănescu. Spectacolul «Insomniacii» este o comedie savuroasă care are în prim-plan trei personaje extrem de diferite, individualități ciudat formate în urma greutăților vieții. Personajul meu este un nebun conspiraționist, iubitor de lună, mare filosof, dar, totuși, om al străzii, cum ar spune Erica Moldovan, regizoarea spectacolului «Geniul Tomberonez»”, mai spune Răzvan Grosu, actor al Ateneului Național Iași.
Tinerii actori, o sursă importantă de energie creativă pentru scena și ecranele din România
În ultimii ani au avut loc numeroase premiere de teatru, unde mulți tineri au avut ocazia să își arate abilitățile actoricești și au adus o nouă viziune asupra teatrului românesc. Aceștia vin cu o energie pozitivă și cuceresc publicul cu pasiunea și dorința de a face artă.
Florin Gorgos interpretează, în spectacolul ce are loc astăzi, la Ateneu, „Un Naiv”, un personaj ce este gata să se împrietenească cu oricine, ce are, de asemenea, frustrări de ordin social.
„Spectacolul «Insomniacii» este un spectacol la care țin foarte mult. Comicul piesei reiese din textul spumos și bine scris de Mimi Brănescu. Personajul meu este «Un Naiv», gata să se împrietenească cu oricine. E «nevorbit», dacă pot spune așa, și are și el, de asemenea, frustrări de ordin social. Una din problemele lui esențiale este vecinul său care nu îi prea vorbește”, mărturisește Florin Gorgos, actor al Ateneului Național Iași.
Actoria este mai mult decât o meserie. Pentru Florin este o copilărie neîntreruptă, doar că mult mai serioasă.
„Un lucru cu totul minunat sunt repetițiile și, desigur, serile în care avem spectacol. Un lucru care îmi place, de asemenea, mult este faptul ca mă pot juca. E o copilărie neîntreruptă, doar că mult mai serioasă”, mai spune Florin Gorgos, actor al Ateneului Național Iași.
Spectacolul „Insomniacii” se desfășoară în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” din cadrul Ateneului Național Iași.