Un individ care a avut mai multe probleme cu legea în trecut s-a ales cu o nouă pedeapsă. Acesta a fost condamnat de magistrații din cadrul Judecătoriei Iași pentru furt. Bărbatul este acuzat că a avut curajul de a fura chiar din sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași.
Pedeapsă pentru singurul individ acuzat că a furat din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași! La finele săptămânii trecute, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Andrei Emilian Țigănașu (33 de ani). „Instanța dispune condamnarea inculpatului Țigănașu Andrei Emilian la pedeapsa de opt luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Adaugă pedeapsa de opt luni închisoare la restul de 904 zile de închisoare, rămase neexecutate la data comiterii infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze, din pedeapsa de nouă ani de închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală de pe 10 decembrie 2013 a Judecătoriei Iași. Pedeapsa totală de executat de către inculpat este de opt luni și 904 zile de închisoare. Scade 904 zile de închisoare din durata pedepsei aplicate inculpatului, durată compusă din perioada efectiv executată și zilele suplimentare considerate executate. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituirea bunului sustras”, au precizat judecătorii ieșeni. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Furt cu cătușele la mâini
În urmă cu mai bine de un an, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în fața instanței a recidivistului Andrei Emilian Țigănașu, sub acuzația de furt. Conform anchetatorilor, pe data de 31 octombrie 2016, individul din Botoșani, care se afla încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, a fost dus sub escortă la sediul DNA Iași, pentru a fi audiat. „După finalizarea audierii, între orele 9:35 și 11:20, în timp ce aștepta cu escorta sosirea autoutilitarei de la Administrația Națională a Penitenciarelor, inculpatul a sustras un card TV din receiver-ul instalat la televizorul ce se afla în spațiul amenajat pentru public, de pe holul DNA Iași, card în valoare de 54 de lei”, a menționat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Conform acesteia, agenții care l-au însoțit pe Țigănașu au fost audiați și au precizat că l-au pus pe acesta pe hol, în apropierea televizorului, deoarece era cel mai sigur loc, deoarece nu avea posibilitatea să fugă sau să intre în contact cu alte persoane. Astfel, în minutele în care aștepta pe holul DNA, bărbatului i s-a permis să schimbe canalele cu ajutorul unei telecomenzi. În momentul sosirii autoutilitarei, Țigănașu a închis televizorul din telecomandă, pe care i-a predat-o jandarmului de la intrarea în sediul DNA Iași, dar, potrivit anchetatorilor, acesta a reușit să ia și cardul din receiver, fără să-l observe cineva, chiar dacă era încătușat.
„Nu l-am furat, l-am… găsit!”
Oamenii legii au mai spus că, la scurt timp de la plecarea agenților împreună cu Andrei Țigănașu, jandarmul a verificat holul instituției, iar când a deschis televizorul, a constatat că lipsea cardul. Acesta a pus mâna pe telefon și a anunțat incidentul la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași.
Atunci, individul, care ajunsese deja în celula sa, a fost chestionat de către unul dintre agenții din escortă, dar a negat că ar fi furat cardul. În momentul în care agentul l-a avertizat că va fi percheziționată întreaga celulă, Țigănașu a predat cardul. La audieri, individul a refuzat să dea declarații, însă, pe 23 octombrie 2016, acesta a trimis o scrisoare către Parchet, în care menționa că, de fapt, ar fi găsit acel card.
În același timp, cei doi agenți care îl escortau pe bărbat au fost cercetați pentru neglijență în serviciu, dar anchetatorii au ajuns la concluzia că aceștia nu pot fi trași la răspundere pentru incident. „S-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu, pentru că nu au existat încălcări în mod concret și cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cazul celor doi agenți”, a adăugat Monica Palaghia.
Demn de remarcat este faptul că Andrei Țigănașu este un cunoscut al oamenilor legii, el fiind condamnat în trecut pentru fapte de furt, tâlhărie sau infracțiuni la viața sexuală, potrivit anchetatorilor.