Prima pagină » National » Accident rutier pe autostrada A3. Se intervine cu elicopterul SMURD, două persoane sunt inconștiente

Accident rutier pe autostrada A3. Se intervine cu elicopterul SMURD, două persoane sunt inconștiente

23 oct. 2022, 16:00,
în National

Un accident rutier a avut loc, duminică după-amiază, la kilometrul 63 al autostrăzii A3, pe sensul Bucureşti-Ploieşti, două persoane fiind inconştiente, potrivit Agerpres.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, un autoturism şi o autoplatformă au intrat în coliziune, iar două dintre cele cinci persoane implicate sunt inconştiente.

Printre cei implicaţi se află şi un copil

În urma impactului, o persoană a rămas blocată în autoturism și pentru scoaterea ei a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare. Printre cei implicaţi se află şi un copil de doi-trei ani, care nu este grav rănit, suferind escoriaţii.

La locul accidentului intervin o autospecială de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă şi două ambulanţe SAJ. În sprijinul acestora intervine şi elicopterul SMURD, precizează sursa citată.

Accident mortal la Iași

În seara zilei de 21 octombrie, a avut loc un accident în județul Iași. Din primele informații deținute de către reporterii BZI, se pare că a avut loc o coliziune între un autoturism și o căruță în comuna Schitu Duca.

Din nefericire, în urma impactului, un bărbat de 55 de ani, ce se afla în căruță, a decedat.

Polițiștii l-au testat pe șoferul care era la volanul autoturismului cu aparatul alcooltestest și a reieșit faptul ca acesta avea o alcoolemie de 1 la mie.

În urma accidentului, șoferul s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

„Accident mortal, seara zilei de 21.10.2022, pe DN 24 în sat/comuna Schitu Duca, județul Iasi. Un bărbat de 51 de ani ce conducea un autovehicul a intrat în coliziune cu o căruță.

In urma impactului a survenit decesul căruțașului, în vârstă de 55 ani.

Dupa testarea cu etilotestul s-a stabilit că șoferul consumase băuturi alcoolice.

S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice”, au declarat reprezentanții IPJ Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *