Prima pagină » National » Accident rutier mortal în Ialomița. O persoană și-a pierdut viața
Accident rutier mortal în Ialomița. O persoană și-a pierdut viața

Accident rutier mortal în Ialomița. O persoană și-a pierdut viața

03 aug. 2024, 19:44,
în National

O persoană a decedat, iar o alta a fost transportată la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, sâmbătă dimineaţă, pe raza localităţii ialomiţene Lăcusteni. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară.

Dispeceratul ISU Ialomiţa a fost sesizat, sâmbătă, 3 august, cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza localității Lăcusteni, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

Au fost alocate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al SAJ Ialomița. La locul solicitării au fost găsite trei victime: una inconștientă și încarcerată, iar celelalte două conștiente și cooperante.

Persoana inconștientă (bărbat cu vârsta de aproximativ 68 de ani) a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarată decedată.

Victimelor conștiente li s-a acordat primul ajutor medical, ulterior una dintre acestea a fost preluată și transportată la Spitalul Orășenesc Țăndărei, pentru investigații medicale suplimentare.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *