În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în județul Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, acesta a avut loc pe raza localității Lețcani, acolo unde au intrat în coliziune cu 3 autoturisme.
UPDATE 6: Cele trei victime au fost transportate la spitalul Sfântul Spiridon pentru mai multe investigații medicale.
„Accident rutier anunţat la 112. Echipajele SMURD au preluat 3 pacienţi, doi dintr-o maşină şi celălalt, un şofer al unui alt autovehicul. Toţi cu multiple traumatisme aduşi în UPU a Spitalului Sfântul Spiridon. Cel mai grav este unul dintre şoferi, de 69 de ani, o politrauma cu traumatism cranio-cerebral cu fracturi costale multiple, cu fractură la nivelul femurului stâng şi contuzie toraco-abdominala.
Continuă evaluarea tratamentului în UPU și va fi internat în clinica de Ortopedie a Spitalului Sfântul Spiridon. Soția lui, pasager dreaptă față, multiple fracturi şi contuzii, conştientă, stabil hemodinamic în curs de evaluare. Iar celălalt şofer, de 63 de ani, prezintă un traumatism cranio-cerebral şi facial, o contuzie toracică şi după evaluare și excluderea unei urgenţe cu risc vital în UPU va fi transferat la Spitalul de Neurochirurgie pentru evaluare neurochirurgicală”, a transmis prof. dr. Diana Ciompoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
UPDATE 5: Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat faptul că șoferul unui autoturism în vârstă de 63 de ani, ar fi pătruns pe sens opus și ar fi intrat în coliziune cu un vehicul condus de un bărbat de 69 de ani, care în urma impactului a intrat în coliziune cu o autoutilitară, ulterior răsturnându-se.
„La data de 11 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc în localitatea Lețcani.
Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat faptul că șoferul unui autoturism în vârstă de 63 de ani, ar fi pătruns pe sens opus și ar fi intrat în coliziune cu un vehicul condus de un bărbat de 69 de ani, care în urma impactului a intrat în coliziune cu o autoutilitară, ulterior răsturnându-se.
De asemenea, șoferul de 63 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus.
Două persoane implicate în accident au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul în vârstă de 63 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ceilalți conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Iași.
UPDATE 4: Coloană de mașini până la Metro
UPDATE 3: Victimele sunt transportate la spital.
„În autoturismul răsturnat se aflau 2 persoane, bărbat 70 de ani, preluat de TIM și o femeie de 58 de ani preluată de 1 ambulanță EPA. În cel de-al doilea autoturism, bărbat, în vârstă de 63 de ani preluat de către alt echipaj EPA. Cea de-a treia victimă, conducătorul celui de-al treilea autoturism nu necesită îngrijiri medicale”, a transmis ISU Iași
UPDATE 2: Trei victime sunt asistate medical la fața locului. Nu sunt persoane încarcerate.
„La sosirea echipajelor de intervenție la locul solicitării sunt 3 autoturisme implicate în evenimentul rutier, cu 3 victime care sunt asistate medical la fața locului. Nu sunt victime încarcerate”, a transmis ISU Iași
UPDATE 1: Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers.
„Forțe și mijloace de intervenție din cadrul ISU Iași se deplasează pentru a interveni la un accident rutier. În evenimentul rutier sunt implicate 3 auto, la ieșirea din Lețcani spre Podu Iloaiei. Apelantul a anunțat că sunt 3 victime, conștiente, ieșite din autoturisme și o victimă încarcerată, inconștientă.
Forțe și mijloace de intervenție deplasate la locul evenimentului rutier:
– 1 ASAS-autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor,
– 1 AID – autospecială de descarcerare,
– 1 TIM,
– 3 EPA.
– 1 Autospecială de primă intervenție și comandă.
La locul solicitării un echipaj SAJ Suceava, aflat în tranzit care transporta un pacient la spital este la locul evenimentului rutier”, a transmis ISU Iași
Revenim cu detalii!
Vina principala
Fosti si actualii politicieni care nu au facut nimic, nu au costruit autostrazi nu au construit spitale nu au construit scoli.
Sa fie executati in piata publica acesti limbrici de politicieni!
Daca se circula regulamentar , nu cred ca se intampla asta.
liber colegu !!!!!!!!!!
omoara-i pe toti !!!!!!!!!!!
circula astia cu tir-urile ca turbatii pe acolo… foarte rar mai sta cate un politist in curba aia la japca
trec ca zmeii … la statie … liber colegu … da-i 120 in localitate ca ultima era la peco Podu. Tu-va-n gura cu statiile voaste.
Liber colegu! Nu este politie! Pietonii si ceilalti participanti la trafic nu mai conteaza!
cotetarii pe cale de disparitie; doamne ajuta
Nu mai este mult si fiecare dintre noi va avea un membru de familie ranit/mort intr-un accident rutier…Nu se respecta distanta minima intre masini, nu se circula cu centura de siguranta pe locurile din spatele masinii, nu sunt centuri de siguranta in microbuze sau autocare din afara orasului. Soferii de autocare/microbuze vorbesc la mobil pe toata durata calatoriei iar pasagerii nu i-au atitudine.
Politia este indiferenta iar lucrurile au scapat de sub control… Am circulat in multe tari straine si cum intru in Romania brusc imi dispare relaxarea, sofatul aici este un stres, indiferent ca esti in localitati sau in afara. Prin sate tre sa fii atent la carute, biciclisti, pietoni pe carosabil, in orase tre sa fii cu ochii in patru la intersectii si nu numai. Distanta minima e ceva inexistent, vorbitul la mobil e ceva banal, viteza maxima nu se respecta decit daca e radarul prin preajma. Nu mai spun de condusul baut la volan. Pina ce politia nu-si va face treaba si impreuna cu primariile sau adminsitratorii de drumuri nu vor fi trasi la
raspundere pentru fiecare accident, vom continua sa conducem in topul european al victimelor pe sosele!
Romania ocupa de mai multi ani primul loc in UE dupa numarul de morti in accidente rutiere, aproape dublu fata de media inregistrata la nivelul Uniunii Europene (UE), arata statisticile privind securitatea rutiera, publicate de Comisia Europeana (CE). Politia nu ridica un deget, s-a generalizat regula ca nu exista reguli. Tara de corupti, sortiti pieirii. Putini sunt cei care fac o corelatie intre ce se intimpla si mizeriile din parlamentul nostru sau de la nivel local, unde primarii sint mina in mina cu potlogarii, iar viata locala este dominati de cumatrii si coruptie.
Romania e timpul sa se trezească. Am vazut multe dar nu mai tin minte nimic. Dar nu asta conteaza cel mai mult ci dorinta de a sta cu familia unui var , mai mult cu nevasta lui. Romani e timpul de o schimbare; să ieșim in fața blocului și să tragem toți pârțuri in semn de protest. Poate asa o să ne facem cunoscuti la nivel planetar. Asociația de Locatari ( AL) cu Firma care Strange Pasari ( FSP) să colaboreze pt prinderea galinaceelor.
I-a dat nasoale pe statie. Normal, cu statie, n-ai cum sa faci accident. Statia este precum periscopul, afli si daca vine ceva din curba ca sa stii daca tai sau nu curba. Aici este ceva putred la mijloc. Posibil sa-si fi bagat necuratul coada la antena statiei si sa-i fi bruiat semnalul. Cu statie montata, poti da goneta pe contrasens km intregi. Dai pana sar pistoanele prin capota, n-ai cum sa faci accident (o atingi la mangealac cum s-ar spune).
Cum sa faci accident pe 4 benzi??
Varsta…/ vrasta
Lasă ca sunt și adormiți care merg precum mașina scolii
Așa blocați tot traficul
Ne mai mirăm că sunt cozi ….
Taranii si analfabetii nu ar trebui ca sa conduca autovehicule de niciun fel! Creierul lor este prea ingust pt a discerne si anticipa situatii complexe care survin in trafic. Este la fel ca la sah, operator PC sau ascultarea unei opere sau concert. Creierul nu este facut la toti pt orice. Caruța, tractorul si calul! In rest luati autobuzul..