Accident rutier în Neamț! Un autobuz și un autoturism au intrat în coliziune

Accident rutier în Neamț! Un autobuz și un autoturism au intrat în coliziune

30 dec. 2023, 12:40,
BZI.ro, în National

În urmă cu scurt timp s-a produs un accident auto în Neamț. Potrivit informațiilor deținute de reporterii BZI, incidentul auto a avut loc în comuna Podoleni, din județul Neamț.

A fost implicat un autobuz în care se aflau 20 de călători și un autoturism în care se aflau patru persoane.  În urma coliziunii nicio persoană, atât din microbuz, cât și din autoturism nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție printre care și două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov.

Până la sosirea salvatorilor, patru persoane s-au autoevacuat din mașină.

„La ora 11:22 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Podoleni. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov.

În evenimentul rutier au fost implicate un autobuz în care se aflau 20 de persoane și un autoturism în care se aflau patru persoane. Autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

Până la sosirea forțelor de intervenție cele patru persoane s-au autoevacuat din autoturism.

Nicio persoană (din autoturism și din auobuz) nu a necesitat îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Neamț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *