Ieri, 3 mai 2022, s-a produs un accident rutier grav pe o stradă din Galaţi. Şoferul unui autoturism marca BMW a lovit două fete care se aflau pe trecerea de pietoni.
Fetele, în vârstă de 15 ani, respectiv 16 ani, se angajaseră regulamentar în traversarea străzii. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale.
Accident rutier în Galaţi. Şoferul unui BMW a spulberat două fete pe trecerea de pietoni
În municipiul Tecuci s-a produs un accident rutier grav, două feţe de 15 şi 16 ani au fost lovite de un bolid pe trecerea de pietoni. În imagini se poate observa clar cum, în spatele lor, se mai afla o doamnă care a reușit prin minune să se ferească în ultimul moment de maşină. Una dintre persoanele lovite a fost trântită la pământ, însă cealaltă a fost luată pe capotă și aruncată câțiva metri în aer.
Mai multe echipaje de intervenție au fost direcţionate imediat la fața locului. Cadrele medicale le-au acordat victimelor îngrijiri medicale după care le-au transportat la Spitalul Anton Cincu pentru mai multe investigații.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest de poliţişti, însă rezultatul a fost unul negativ. Forţele de ordine au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
”La data de 3 mai a.c., în jurul orei 17.30, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, a reieșit că victimele, două minore, de 15, respectiv 16 ani, ar fi fost acroșate de un autoturism condus de un bărbat, de 26 de ani, în timp ce traversau strada, pe marcajul pietonal. Minorele au fost condus la spital, pentru îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul poliției.
Alte două fete au fost lovite pe trecerea de pietoni, în București
Reamintim faptul că în luna ianuarie a fost înregistrat un accident rutier în Bucureşti. Două fete au fost lovite de un autoturism la volanul căruia se afla un poliţist. Una dintre ele a fost rănită grav şi cealaltă a murit pe loc. Ambele adolescente se aflau pe trecerea de pietoni.
„Astăzi (n.r. 13 ianuarie 2022), în jurul orei 13.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție, pe raza sectorului 1. Agentul de poliție, aflat la volan, polițist încadrat în anul 2017, a surprins și accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii. Autospeciala rula cu semnalele luminoase în funcțiune. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor. Cercetările au fost preluate de Brigadă Rutieră în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier”, se arată într-o informare a Poliţiei.
Fetița care a supraviețuit accidentului rutier din București a fost audiată pentru a se afla cu exactitate cum s-a întâmplat totul.
Astfel, având în vedere că două fete din Tecuci au fost lovite pe trecerea de pietoni, cel mai probabil șoferul va rămâne fără permis de conducere.
bmw „de aur”, asta spune tot despre cel de la volan. Ca nu poate fi numit sofer.
Politia Romana, cand va trezitit din somnul de frumusete si veti incepe sa recoltati permisele inmanate la liber?
Avem prea multe masini pe strazi, prea multa poluare. Fiti parte a solutiei, strangeti permisele celor care nu au scoala.
Cocalarul asta trebuie lasat pieton pe viata!