În această dimineaţă, 26 august 2022, a avut loc un accident rutier grav la Iaşi. Din primele informaţii deţinute de reporterii BZI, incidentul s-a produs între comunele Costuleni şi Comarna din judeţul Iaşi.
UPDATE: Reprezentanții IPJ Iași au transmis detalii despre accidentul rutier.
„La data de 26 august a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii Serviciului Rutier Iași au fost sesizați despre un accident rutier soldat cu victime omenești, ce a avut loc în afara localității Costuleni.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între un autoturism și două tiruri a avut loc o coliziune soldată cu rănirea unui pasager din auto.
Cei trei conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Iași.
Știre inițială
Au fost implicate trei vehicule, dintre care două TIR-uri şi un Mercedes Vito.
În autoturism se aflau cinci persoane. Momentan nu se cunosc cauzele producerii accidentului şi nici numărul victimelor.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale şi poliţiştii rutieri.
Revenim cu detalii!
șoferii moldoveni, conduc pe dovideală
NU moldovenilor, NU ucrainenilor, NU rusilor. AFARA CU ACESTE GUNOAIE !!!
La cum conduc soferii din Republica Moldova, nu este de mirare ca se intampla accidente
tiristii moldoveneni sunt toti studenti la drept, dar ar face bine sa invete sa si conduca
Se merge prin localitate cu 90 (chiar 100) km/h. M-a depasit un TIR de Moldova, pe linia continua, pe la Schitu Duca (spre Vaslui).
Pai nu se stie cauza? Va spun eu la iesire din costuleni este o portiune de 2 curbe fara vizibilitate si acolo se depășesc toti! Mai jos de 100km/h nu îi vezi da rutiera nu sta acolo sta la osoi, chicerea da la Costuleni nu