Prima pagină » National » Accident rutier grav în Buzău. Două persoane s-au stins din viață și alte două au fost rănite
Accident rutier grav în Buzău. Două persoane s-au stins din viață și alte două au fost rănite

Accident rutier grav în Buzău. Două persoane s-au stins din viață și alte două au fost rănite

07 iul. 2024, 16:00, 1 ,
în National

Accident grav în Buzău! Două persoane au murit și alte două au fost rănite, după ce mașinile lor s-au ciocnit. Impactul a fost atât de puternic, încât bucățile de mașină au ajuns chiar și pe partea carosabilă. Tragedia a avut loc duminică dimineață.

Un accident îngrozitor s-a produs în Buzău, în urmă cu puțin timp. Două persoane au murit, iar alți doi oameni au fost răniți, după ce două mașini s-au ciocnit cu putere, la intersecția dintre DN2B cu DJ203D. O a treia mașină a avut de suferit în urma accidentului, după ce a fost lovită de elemente din caroseria celor două.

Două persoane au murit într-un accident devastator în Buzău

Polițiștii au fost alertați în urmă cu puțin timp, după ce o mașină care circula dinspre Gălbinași înspre Buzău a intrat într-un alt autoturism.

Cele două mașini s-au ciocnit violent, astfel că în urma impactului a rezultat moartea a doi pasageri. Este vorba despre un bărbat și o femeie, în vârstă de 46 și 56 de ani.

Șoferii celor două mașini au fost răniți, astfel că a fost nevoie de intervenția medicilor, care i-au preluat cu ambulanța și i-au transportat la spital. O a treia mașină a avut de suferit în urma impactului, căci elemente din caroseria celor două mașini au lovit-o după accident. Polițiștii fac cercetări la fața locului.

”Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferilor celor două mașini implicate în coliziune și cu decesul a două persoane, un bărbat și o femeie, de 46 de ani, respectiv 56 de ani, din Brăila și Prahova, pasageri în cele două autoturisme”, a transmis Poliția Buzău.

Accident grav pe Centura Ploiești

Un alt accident grav a avut loc duminică dimineață, pe Centura Ploiești. Un bărbat de 42 de ani s-a stins din viață, după ce a intrat cu mașina într-un parapet.

Tragedia s-a produs după ce acesta a pierdut controlul volanului. Traficul rutier a fost afectat din cauza accidentului și restricționat în acea zonă.

” Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 7 iulie a.c. despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1, în afara localităţii Ploieşti.

Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 42 de ani în timp ce conducea un autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu glisiera metalică ce separă sensurile de deplasare.

În urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului auto.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Prahova.

Comentarii
  • ”bucățile de mașină au ajuns chiar și pe partea carosabilă”
    ”o a treia mașină a avut de suferit în urma impactului”

    chiar nu găsiți ziariști cu 4 clase măcar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 octombrie 2024
05 octombrie 2024