Prima pagină » Actualitate » Accident rutier cumplit în Râmnicu Vâlcea. Un tânăr şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi

Accident rutier cumplit în Râmnicu Vâlcea. Un tânăr şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi

31 aug. 2022, 09:48, 1 ,
în Actualitate

În cadrul unui accident rutier petrecut în Râmnicu Vâlcea, în noaptea de marţi spre miercuri. 31 august, un tânăr de 20 de ani a murit, iar alţi trei au fost răniţi.

Din primele informaţii, se pare că acul vitezometrului s-a blocat la 178 de km/h.

Un tânăr a murit în urma unui accident rutier în Râmnicu Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în jurul orei 00.20, pe DN 7, în Râmnicu Vâlcea, la intersecţia cu strada Pârâul Hoţului. În urma acestuia, un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei au fost transportaţi la spital.

În urma impactului, vitezometrului maşinii în care se aflau cei patru tineri, respectiv un BMW, s-a blocat la 178 de km/h.

„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat de 20 de ani, din comună Prundeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7(str. Calea București), km 173+950m, intersecție cu strada Pârâul Hoţului, ar fi intrat în coliziune cu un autotren și un alt auto.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, vătămarea corporală a pasagerei drepta față din același auto și a altor 2 persoane din celălalt autoturism.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar persoana decedată a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier”, se arată într-o informare a Poliţiei.

Accident rutier mortal în Pasul Mestecăniș

Într-un alt șir de idei, amintim că marți, 30 august, pe drumul naţional DN17, în Pasul Mestecăniş, în jurul orei 12.00, s-a produs un accident rutier extrem de grav. În coliziune au fost implicate două maşini marca Dacia Logan, dintre care şi una echipată taxi cu numere de înmatriculare de Iaşi şi un autotren. Şoferul camionului a fost singurul care nu a suferit răni, dar alte patru persoane au fost rănite, dintre care una încarcerată.

Pompierii militari deplasați de urgență la fața locului cu echipaj de Descarcerare au constatat că persoana încarcerată, un bărbat în vârstă de 69 de ani, a fost extrasă fără semne vitale, fiind declarată decedată.

„Accident rutier în Pasul Mestecăniş, cu două autoturisme şi un autocamion implicate. În urma evenimentului au rezultat 4 victime, una fiind încarcerată. Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava”, au transmis autorităţile.

De asemenea, alți trei răniți au fost transportați la o unitate medicală, iar ulterior și un al patrulea acuzând leziuni, astfel că a fost preluat și acesta de o ambulanță și transportat la spital.

Polițiștii audemarat cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.

Totodată, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a transmis faptul că un accident rutier s-a produs în comuna Balş marți, 30 august, în care a implicată o motocicletă pe care se aflau doi tineri. Se pare că șoferul motociclului nu deţinea permis de conducere. În urma coliziunii, au rezultat două victime cu multiple răni.

Reiterăm faptul că în noaptea de marți spre miercuri, 31 august, s-a produs un accident rutier în Râmnicu Vâlcea, în care a murit un tânăr de 20 de ani.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`