Prima pagină » Actualitate » Accident grav în județul Constanța. Cel puțin șapte persoane sunt rănite. A fost solicitat elicopterul SMURD
Accident grav în județul Constanța. Cel puțin șapte persoane sunt rănite. A fost solicitat elicopterul SMURD

Accident grav în județul Constanța. Cel puțin șapte persoane sunt rănite. A fost solicitat elicopterul SMURD

03 sept. 2022, 20:40,
în Actualitate

Un accident grav s-a produs sâmbătă în județul Constanța. Cel puțin șapte persoane sunt rănite după ce două mașini s-au lovit violent.

Potrivit ISU Constanța, accidentul în care au fost implicate două mașini s-a produs pe DN3, la ieșirea din localitatea Băneasa spre Ostrov. Nouă persoane sunt implicate și, potrivit primelor informații, una dintre acestea este inconștientă.

Salvatorii îi fac persoanei manevre de resuscitare și, în paralel, acordă ajutor medical celor șase adulți care au suferit politraumatisme. În mașini se aflau și doi copii care sunt evaluați de cadrele medicale, notează presa locală.

La fața locului se află salvatori din Medgidia, Băneasa și Cernavodă cu mai multe ambulanțe și autospeciale ale pompierilor. În zonă a ajuns și elicopterul SMURD.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Imagini de coșmar! Un tânăr grav rănit la Beach Please după ce a fost împins în public chiar de artistul lui preferat
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
În ce stare se află tânărul de 15 ani care a sărit de pe scena „Beach, Please”, la îndemnul unui rapper! Mesajul lui Selly
Playtech.ro
Anunţ de ultimă oră despre Ion Iliescu! Medicii au recunoscut, situaţia nu este cum se aşteptau
observatornews.ro
Plângere penală împotriva lui Albert NBN, care a înjurat România pe scenă la "Beach, Please!"
Playsport.ro
Zăcământul uitat care transforma România într-o superputere. Poate salva Europa de criza...
Evz.ro
Florin Salam răsuflă ușurat. A scăpat de mari probleme
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Simona Halep a încălcat regulile familiei și a trecut un prag interzis în cultura machedonilor
Playtech.ro
Plaja sălbatică din Italia numită cea mai frumoasă din lume! E o combinaţie perfectă între Maldive şi Grecia
Dailybusiness.ro
Andreea Bostănică a primit un cadou de lux de 300.000 de euro. Influenceriţa are doar 20 de ani FOTO
RomaniaTV
BOMBA BOMBELOR în showbiz! David Măruță se iubește cu fiica lui Nicolai Tand. Fiul Andrei, sărut pătimaș cu Ilona Tand, la mare / VIDEO
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Anamaria Prodan, anunţ de ultimă oră despre căsătoria cu Ronald Gavril. Party pe lux și opulență cu 50 de invitaţi, mese bogate, proţap şi lăutari / VIDEO
redactia.ro
Ilie Bolojan a fost întrebat dacă renunță la o parte din salariu! Ce a răspuns
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iulie 2025
14 iulie 2025