Prima pagină » National » Accident grav în Botoșani. Șapte copii și trei adulți au fost răniți – FOTO

Accident grav în Botoșani. Șapte copii și trei adulți au fost răniți – FOTO

01 iun. 2022, 18:46,
în National

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident grav în județul Botoșani, aproape de municipiul Dorohoi. În urma coliziunii, șapte copii și trei adulți au fost răniți. Accidentul s-a petrecut între două autoturisme în localitatea Loturi Enescu, municipiul Dorohoi. În cele două mașini se aflau zece persoane, dintre care șapte erau copii, potrivit presei locale.

Copiii au vârste între 3 și 14 ani și se aflau în aceeași mașină cu părinții lor. Potrivit Monitorul de Botoșani. Ei au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

Șofer încarcerat în urma accidentului

În urma unui apel la 112, la fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SMURD, dar și patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosirea forțelor de intervenție, șoferul uneia dintre mașini era încarcerat, iar celelalte victime erau ieșite din autoturisme. Din fericire, toate persoanele erau conștiente.

Nu se cunoaște cauza producerii accidentului

Pompierii au extras victima, care a fost preluată de un echipaj de prim ajutor. Și celelalte persoane au fost evaluate la fața locului. Echipajele medicale au decis ca acestea să fie transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Cauza producerii accidentului va fi stabilită de polițiști.

Accident rutier grav la Iași

Vă aducem aminte faptul că în localitatea Lețcani a avut loc un accident rutier mortal unde un bărbat a murit carbonizat în mașină. O mașină a ieșit în decor, intrând într-un copac și luând foc.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Institutul de Medicină Legală și au ridicat trupul tânătului care a murit carbonizat. Cele două victime supraviețuitoare au fost transportate la Unitatea de Primire Urgență, unde li s-au acordat îngrijiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 noiembrie 2024
02 noiembrie 2024