Prima pagină » Stiri si curiozitati »  Acatistul Sfântului Ștefan, primul mucenic care și-a dat viața pentru credință. Citește acest acatist pentru protecție divină și ajutor

 Acatistul Sfântului Ștefan, primul mucenic care și-a dat viața pentru credință. Citește acest acatist pentru protecție divină și ajutor

30 mai 2024, 12:53,
în Stiri si curiozitati

Sfântul Ștefan este poate unul dintre cei mai cunoscuți mucenici, acesta a fost printre primii creștini care și-au dat viața pentru credința dreaptă. Află în rândurile următoare de ce trebuie să citim acatistul Sfântului Ștefan.

Sfântul Ștefan a fost ales ca unul dintre cei șapte apostoli, aceștia fiind chemați să slujească în lăcașele de cult și să ducă tradiția creștină în lume. Cel mai important dintre cei șapte a fost Sfântul Ștefan, ceilalți fiind Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenă și Nicolae. Rolul apostolilor era foarte important și a dus în timp la o biserică puternică, în care oamenii veneau pentru a-și găsi liniștea și alinarea sufletească. La fel ca primii pelerini, atunci când citim sau ne rugăm Sfântului Ștefan prin acest acatist, ne vom întoarce la credința dreaptă și vom avea parte de ajutorul divin.

Viața Sfântului Ștefan

Sfântul Ștefan a văzut cu propriii săi ochi pe Mântuitorul Iisus, la picioarele căruia a făcut o adevărată școală a credinței și înțelepciunii. Sfântul Ștefan, văzând cu proprii lui ochi minunea Învierii Domnului și Înălțării Sale la cer, a continuat să predice cuvântul lui Iisus și după ridicarea Sa la ceruri. De aceea, mai mulți farisei l-au acuzat și judecat în mod fals drept un blasfemiator împotriva lui Dumnezeu și Moise, astfel că a fost judecat și executat prin omorârea cu pietre. El însă și-a păstrat credința până în ultima clipă, rugându-se mereu pentru iertarea păcătoșilor, pentru că nu știau ce este mai bine.

„Dumnezeule, nu le socoti lor păcatul acesta.” Dumnezeu a ascultat rugăciunea Sfântului Ștefan, căci în locul unde el a fost ucis, se afla un tânăr numit Saul, fariseu, care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre în Ștefan. Acest Saul avea să devină, din cel mai înverșunat prigonitor al creștinilor, însuși Apostolul Neamurilor – Sfântul Pavel.

Astfel, prin Sfântul Mucenic Ștefan, Sfântul Pavel a ajuns de la un persecutor al Bisericii Creștine la unul dintre cei mai importanți propovăduitori ai creștinismului, răspândind Evanghelia în lumea greco-romană și contribuind semnificativ la întemeierea comunităților creștine.

 Acatistul Sfântului Ștefan

Acest acatist este una dintre cele mai vechi și frumoase rugăciuni scrise în cinstea unui mucenic. Acesta poate fi citit pentru a căuta mijlocirea păcătosului în fața lui Dumnezeu în diferite situații în care nu mai găsim cale de scăpare sau speranță. De asemenea, acesta poate fi și o sursă de inspirație și încurajare în viața de credință, evidențiind virtuțile și jertfa Sfântului Ștefan ca unul dintre cei mai de seamă martiri creștini.

Condacul 1

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Icosul 1

Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 2-lea

Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă, pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înverşunata răutate a iudeilor şi focul nebuniei lor le-au vărsat asupra ta; şi s-au pornit cu pietre a te ucide pe tine, ca pe un miel nevinovat; iar noi, cinstind râvna ta, zicem:
Bucură-te, suflet de diamant;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, voinţă înfocată către Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că raza dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că pe Fiul lui Dumnezeu iudeilor L-ai vestit;
Bucură-te, că ei din pricina aceasta au înnebunit;
Bucură-te, că faţa lor s-a îngălbenit;
Bucură-te, că sufletul lor s-a amărât;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 3-lea

Sfinţii Apostoli, vorbind cu îndrăzneală la adunarea lor creştinilor, au zis: „Nu se cuvine a sluji meselor, ci lui Dumnezeu”; atunci ai fost ales a fi ocrotitor sărmanilor, spre a-i învăţa să cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Fiind ales arhidiacon, ai făcut multe minuni cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, spre întărirea celor ce te vedeau; de aceea vrednic eşti de acestea:
Bucură-te, arhidiacone;
Bucură-te, apostole minunate;
Bucură-te, că pe bolnavi i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe credincioşi i-ai întărit;
Bucură-te, că pe evrei cu îndrăzneală i-ai mustrat;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai arătat Mesia cel adevărat;
Bucură-te, că fariseii de aici s-au îndemnat spre a te ucide;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Acatistul Sfântului Ștefan, primul mucenic care și-a dat viața pentru credință. Citește acest acatist pentru protecție divină și ajutor.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ce a putut să facă un bucureștean din Sectorul 5, fără pic de reținere, chiar în balcon! Un vecin nervos a dezvăluit totul
Playtech.ro
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut finalul
observatornews.ro
PSD forţează impozitarea progresivă în Pachetul 2. Câţi bani ar pierde românii cu salarii peste 10.000 de lei
Playsport.ro
Toate restricțiile medicale ale șoferilor, notate pe permisul de conducere. Noutăţi în Codul Rutier de care trebuie să ai habar
Evz.ro
Metodă eficientă contra muștelor și tânțarilor. Scapi de insectele enervante
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Simona Halep a încălcat regulile familiei și a trecut un prag interzis în cultura machedonilor
Playtech.ro
Ţara din Europa cu peisaje ca în Elveţia sau Austria, dar cu preţuri chiar şi de 4 ori mai mici. Vei renunţa la staţiunile celebre pentru aceşti munţi
Dailybusiness.ro
Cum să slăbești dacă ai peste 50 de ani. Ce este și cum funcționează dieta inversă
RomaniaTV
Salarii tăiate, care este noua limită stabilită de Guvern pentru aceşti funcţionari
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Imagini COLOSALE de la nunta anului în România. Cine sunt miliardarii care şi-au unit fastuos destinele
redactia.ro
Imagini de coșmar! Un tânăr grav rănit la Beach Please după ce a fost împins în public chiar de artistul lui preferat
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2025
16 iulie 2025