Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei este o rugăciune puternică ce poate fi rostită pentru sănătate și ajutor imediat.
Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei este celebrat pe 12 decembrie, ca mare făcător de minuni și vindecător de boli. Cu această ocazie, credincioșii spun rugăciuni și Acatistul Sfântului Spiridon încă din ajunul sărbătorii.
Multe spitale și biserici din România îi poartă numele, iar la Biserica Sfântul Spiridon Vechi din București s-au înfăptuit minuni din partea sfântului grabnic ajutător.
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon: A fost episcopul Trimitundei
Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Împăratului Constantin cel Mare, iar în copilărie a fost păstor de oi. Când i-a murit soția, și-a dat averea străinilor. Deoarece avea darul facerii de minuni, vindecarea de boli și izgonea duhurile rele din oameni a fost ales episcop al cetății Trimitundei, din Cipru.
Sfântul Spiridon și-a închinat viața întrajutorării săracilor și bolnavilor, devenind și pastorul lor spiritual. În tot acest timp, el n-a abandonat meseria din tinerețe.
În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, pentru credința în Hristos, în timpul împăratului roman Maximian, Spiridon a fost arestat, schingiuit și exilat, fiind obligat să muncească într-o salină, multă vreme.
La Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, a reușit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la ortodoxie.
Sfântul Ierarh Spiridon a vorbit despre unitatea și diversitatea Sfintei Treimi având în mână o cărămidă despre care a spus că este formată din foc, pământ și apă. În timp ce vorbea, un foc s-a aprins în partea de sus a cărămizii și a început să curgă apa din partea de jos.
Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, moaştele sale au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon: Cum se citește
Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou începe cu Troparul, glasul al 1-lea:
„Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!“
Apoi se continuă cu Condacul 1 și Icosul 1 , care are la final are mesajul „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!“. Urmează icosuri și condace până la 13, citite alternative, cu mențiunea că fiecare Icos se încheie cu mesajul „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!“
La final se citește Icosul 1 și Condacul 1:
„Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!“