Acatist de pocăință pentru iertarea păcatelor. Citește-l în fiecare zi pentru a avea parte de liniște sufletească și ajutor divin

29 sept. 2022, 12:10 _____ Vizualizări
BZI.ro, în Stiri si curiozitati

Atunci când suntem copleșiți de necazuri și deznădejde, putem citi un acatist de pocăință pentru iertarea păcatelor. Acesta are o putere tămăduitoare deosebită și este făcător de minuni pentru cel care se roagă cu multă credință și smerenie. Acatistul de pocăință este de grabnic ajutor la vreme de întristare și suferință. Citește-l în fiecare zi pentru a avea parte de liniște sufletească și ajutor divin.

Cel mai puternic acatist de pocăință pentru iertarea păcatelor

La vreme de necaz și neliniște sufletească putem rosti câteva rugăciuni vindecătoare. Acestea îl ajută pe cel greu încercat de probleme să treacă mai ușor peste suferințe și să își păstreze credința statornică. Atunci când suntem împovărați de griji, temeri și ispite sau rele, putem citi un canon de pocăință pentru iertarea păcatelor.

,,M-ai adus în viaţa aceasta din dragoste şi bunătate, spre a mă bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat şi spre a urma legea Ta, dar eu neascultând, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adâncul sufletului: Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!

Mai rău decât fiul rătăcit am ajuns, risipind bogăţiile date de Tine Părinte Ceresc, în ţara fărădelegilor veacului acestuia şi văzându-mă depărtat de harul tău strig Ţie:

Iartă-mă Doamne, că drumul mântuirii am rătăcit;

Iartă-mă Doamne, că nici o poruncă a Ta nu am păzit;

Iartă-mă Doamne, că în păcate de moarte am căzut mereu;

Iartă-mă Doamne, că toată viaţa am slujit celui rău;

Iartă-mă Doamne, că smochin neroditor am devenit;

Iartă-mă Doamne, că învăţăturile Tale sfinte, nu am împlinit;

Iartă-mă Doamne, că numai Tu, în mila Ta poţi să mă mântuieşti;

Iartă-mă Doamne, şi de zidirea Ta care te cheamă, să te milostiveşti;

Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!

Nu am voit să mă bucur de pacea şi iubirea Părintelui Ceresc, ci am căutat robia cea amară şi amăgitoare a celui viclean, dar Tu văzându-mă căzut, nu mai lepădat de la faţa Ta, ci mai învăţat să alerg la scaunul spovedaniei spre a-mi restaura iarăşi sufletul pierdut pentru care îţi cânt: Aliluia!

Amintindu-mi de timpul petrecut departe de Tine Doamne, căutând petrecerea unei vieţi în duhul lumii şi al plăcerilor pierzătoare, mă căiesc şi nădăjduind în mila Ta îţi cânt: Aliluia!”

Pe lângă acest acatist tămăduitor și făcător de minuni, putem citi cât mai des cu putință și un canon de pocăință către îngerul păzitor pentru a avea parte de binecuvântarea divină și de ajutorul tuturor forțelor cerești.

De asemenea, la vreme de boală și neliniște sufletească putem citi Acatistul Sf. Parascheva pentru alungarea relelor din viața noastră și luminarea minții.

Ce rugăciune să rostești pentru a primi iertarea divină

Pentru a scăpa de gândurile negre, de neliniști sufletești și temeri, putem rosti cât mai des cu putință o rugăciune pentru iertarea păcatelor, spor în toate și armonie în familie.

,,Doamne şi Stăpânul vieţii mele, îmi recunosc şi îmi mărturisesc păcatele mele pe care le-am făcut în toată vremea şi în tot locul. Am greşit umblând după voile păcătoase ale trupului, Te-am mâniat, Te-am scârbit şi Te-am întristat. Mi-ai întins cu bunătatea Ta de multe ori Sfântul Trup şi scump Sângele Tău, voind să Te uneşti cu mine, dar eu robindu-mă iarăşi de păcat, am căzut. Nădăjduiesc în mila şi bunătatea Ta, care primeşte pe tot sufletul cel necăjit şi întristat. Căci Tu ai spus prin glasul proorocului David, că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Adevărate sunt cuvintele Tale, că nu ai depărtat pe cei ce au venit la Tine cu umilinţă. De aceea gândindu-mă la înfricoşata Ta judecată şi văzându-mă lipsit de fapte bune şi fără răspuns, îmi plec genunchii rugându-te să mă ierţi, să mă primeşti, să nu îmi spui că nu mă cunoşti pe mine, pentru că amar va fi mie depărtându-mă pentru veşnicie de Faţa Ta, cea plină de strălucire şi mergînd în întunericul cel mai de jos. Ci dă-mi putere, înţelepciune, credinţă, nădejde şi dragoste, împreună cu toate virtuţiile creştineşti, întăreşte-mă şi mă scapă de boli, necazuri, încercări şi vrăjmaşi, iar pentru rugăciunile Preacuratei Maicii tale, a sfinţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor, mîntuieşte-mă de veşnica osândă şi mă fă părtaş Impărăţiei Tale, ca acolo în veşnicie, să văd şi să mă bucur de slava Ta. Amin.”

La vreme de întristare și neliniște sufletească putem citi un acatist de pocăință pentru iertarea păcatelor, îndepărtarea relelor lumești și ajutor divin. Acest acatist este făcător de minuni și tămăduitor pentru cel care se roagă cu multă credință și smerenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *