Prima pagină » Actualitate » Abonament gratuit la Netflix? Cum să beneficiezi de oferta surprinzătoare
Abonament gratuit la Netflix? Cum să beneficiezi de oferta surprinzătoare

Abonament gratuit la Netflix? Cum să beneficiezi de oferta surprinzătoare

25 iun. 2024, 10:38,
în Actualitate

Netflix le pregătește o mare surpriză tuturor clienților. Netflix intenționează să ofere abonament gratuit la platformă de streaming în toată Europa. Oferta vine la pachet cu o serie de condiții pe care toată lumea trebuie să le respecte. Nu este prima dată când platforma de streaming încearcă să facă asta. În urmă cu doi ani s-a încercat un abonament pentru toate buzunarele, plin de reclame. Iată la ce modificare s-ar fi gândit reprezentanții platformei de streaming.

Abonament gratuit la Netflix

Netflix este una dintre cele mai importante platforme de streaming din întreaga lume. Celebra aplicație le pune la dispoziție clienților săi foarte multe filme și seriale, la prețuri accesibile. Au la alegere o serie de abonamente, pentru care fiecare persoană scoate din buzunar o anumită sumă lunar. De-a lungul timpului, reprezentanții platformei de streaming au pus la cale numeroase oferte la prețuri tocmai bune. Spre exemplu, Netflix ar lua în calcul acum un abonament 100% gratuit în Europa. Sigur că, acesta ar fi plin de reclame, însă ar fi fără bani.

Reprezentanții Netflix ar fi luat în calcul această inițiativă pentru a crește numărul lor de abonați, deci implicit și veniturile, scrie presa de peste hotare. Noul abonament la care s-au gândit ar trebui susținut doar din publicitate. Momentan, acest abonament este gândit doar la nivel de proiect. Urmează ca reprezentanții companiei să ia decizii în acest sens.

În urmă cu doi ani, în 2022, reprezentanții Netflix au gândit un abonament „accesibil” cu publicitate. Era la un preț bun, pe care foarte mulți clienți și l-au putut permite. Dacă abonații au vrut să vadă filmul sau serialul preferat fără reclame atunci au fost nevoiți să scoată din buzunar mai mulți bani. Abonamentele fără publicitate au un preț diferit față de cele cu reclame.

Netflix, pe un trend ascendent

La finalul lui 2023, compania anunța că abonamentele fără publicitate, de tip Standard ori Premium, nu au generat la fel de mulți bani precum cele cu reclame. Deci, numărul abonaților care au preferat să plătească mai puțin și să fie întrerupți la film de către un spot publicitar a fost mai mare decât al celor care au ales o ofertă mai scumpă, dar fără publicitate.

Oferta unui abonament gratuit ar aduce 40 de milioane de noi abonaţi, conform codirectorului general al Netflix. Potrivit datelor Bloomberg, oferta ar urma, într-o primă fază, să fie pentru Europa și Asia, pe care există deja reţele de televiziune gratuite, precum în Franţa. Nu a fost avansată o dată în acest sens, însă probabilitatea unui astfel de anunț este mare.

Netflix a anunţat în luna aprilie 2023 faptul că utilizatorii ofertei cu publicitate aduc un venit mai mare comparativ cu Standard şi Premium, care nu au publicitate.

După ce a scăzut la sfârşitul anului 2021, platforma Netflix şi-a revenit, fapt datorat în urma lansării unui abonament cu publicitate, în Franța, în valoare de 5.99 de euro, faţă de 13,49 euro abonamentul standard, dar fără publicitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 decembrie 2024
30 decembrie 2024