Prima pagină » Actualitate » A venit nota de plată pentru organizarea Congresului. PNL a fost amendat cu 10.000 lei
A venit nota de plată pentru organizarea Congresului. PNL a fost amendat cu 10.000 lei

A venit nota de plată pentru organizarea Congresului. PNL a fost amendat cu 10.000 lei

28 sept. 2021, 14:22,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Detalii de breaking news. Partidul Național Liberal a fost amendat cu suma de nu mai puțin de 10.000 de lei pentru organizarea Congresului de sâmbătă, 25 septembrie 2021, la care au participat peste 5.000 de persoane. Anunțul a fost făcut în cadrul comisiei de anchetă din Parlament de șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet.

„A fost aplicată o sancţiune contravenţională organizatorului Congresului, în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 10.000 de lei, pentru faptul că organizatorul, Romexpo, nu s-a asigurat de faptul că accesul (în pavilionul central – n.r.) a fost aglomerat de către o parte dintre cei prezenţi. De asemenea, sancţiunea a fost dată organizatorului şi pentru faptul că s-a constatat că nu toate persoanele de la Congres purtau mască de protecţie. Se fac verificări cu privire la obligaţiile ce reveneau firmei de pază. De asemenea, poliţiştii şi jandarmii verifică materialul video pus la dispoziţie de organizatori”, a precizat Berechet.

Deputații PSD au cerut explicații cu privire la Congresul PNL

Deputaţii Partidului Social Democrat din cadrul comisiilor de Apărare şi Sănătate au transmis, luni, 27 septembrie 2021, o convocare oficială către şefii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai Direcţiei de Sănătate Publică pentru a oferi explicaţii în ceea ce privește circumstanţele organizării şi desfăşurării Congresului Partidului Național Liberal.

Reamintim faptul că PNL a avut, sâmbătă, 25 septembrie 2021, congresul pentru alegerea președintelui, la care au participat nu mai puțin de 5.000 de delegați.

PSD a sesizat, vineri, autorităţile publice cu atribuţii de control în domeniul pandemiei, printre care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Capitalei, cu privire la pregătirile PNL „în vederea săvârşirii unei infracţiuni” prin organizarea congresului de sâmbătă, semnalând că urmează să participe, cu prezenţă fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitaţi.

Florin Cîțu a fost ales noul președinte al PNL

Florin Cîțu a devenit noul președinte al PNL în urma Congresului desfășurat în Capitală. Florin Cîțu a câștigat șefia PNL cu 60,2 la sută din voturi, în timp ce Ludovic Orban a luat 39.7 procente. Actualul premier, Florin Cîțu, a primit 2.878 de voturi, iar Ludovic Orban a fost votat de 1.898 de delegați. Au fost consemnate și 72 de voturi nule. Congresul s-a desfășurat însă cu scandal, după ce mai multe persoane l-au huiduit pe Florin Cîțu în timpul discursului. La Congres a fost prezent și președintele Klaus Iohannis. După desfășurarea alegerilor, Florin Cîțu a spus că PNL nu se va scinda.

„PNL va fi mai unit, veți vedea o altă atmosferă. PNL o să fie un partid unit, vom utiliza toate resursele împotriva adversarului nostru, PSD”, a spus Florin Cîțu după încheierea votului de la Congresul PNL.

Doi candidați de la Iași în conducerea partidului

În afara lui Alexandru Muraru, pentru un post de vicepreședinte a mai candidat și deputatul de Pașcani Sorin Năcuță. Acesta a făcut însă parte din echipa lui Ludovic Orban și nu a mai reușit ulterior să se impună. De asemenea, pentru un post de membru în Biroul Executiv a candiat și Lucian Rusu, fost secretar de stat în Guvernul Orban.

„A fost un set de alegeri la care Iașul a fost împărțit, jumătate au mers cu Cîțu, iar jumătate cu Orban. Nimeni nu s-a manifestat altfel, nu s-a luat parte la huiduieli. De altfel, cei care au huiduit nici nu erau delegați. Sperăm să fie bine, mai ales că acum avem reprezentativitate în Biroul Național”, a spus unul dintre delegații ieșeni prezenți la Congresul PNL.

Bugetul.ro
Cel mai analfabet județ din România. Un vlogger din țara noastră a întocmit un clasament al județelor unde gradul de analfabetism este foarte ridicat
redactia.ro
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată băiatul de la SPP! Dar ce băiat! Mândru și chipeș, ca bradul de înalt!”
Bugetul.ro
Panică la Raiffeisen Bank, BT, ING, CEC Bank sau BCR după decizia celei mai noi bănci românești. Suma tentantă oferită pentru orice tranzacție
a1.ro
Ce amenzi pot primi cei care și-au tăiat buletinele și pașapoartele după ce George Simion a pierdut alegerile prezidențiale
Playtech.ro
Afacerea „Carnet de CEC”, în 2025. Obiectul din comunism se vinde acum cu mii de lei
observatornews.ro
Ce soluţii au românii care se vor trezi cu facturi duble la energie din iulie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Criza bate la ușă, iar trei bancnote dispar de pe piață. Vor fi înlocuite cu altele
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
A erupt și spune tot ce știe despre George Simion. Dezvăluiri teribile despre banii publici și planul pe care îl avea cu Georgescu
Playtech.ro
De unde iei adeverințele de muncă dacă firma nu mai există? Paşi de urmat şi costuri
Dailybusiness.ro
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
RomaniaTV
Cine este SSP-istul lui Nicușor Dan. Le-a înnebunit pe internaute, care îl vor de bărbat, doar că el e puțin... însurat: Îl caut pe domnul de la SPP pentru o prietenă
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Concedieri 2025. 100.000 de bugetari sunt angajaţi pe pile şi vor fi disponibilizaţi
redactia.ro
George Simion a plecat din țară în ziua în care Nicușor Dan a fost validat președintele României. Simion a fost surprins într-un loc neobișnuit la discuții
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`