Unul dintre cei doi poliţişti din judeţul Olt care au fost răniţi grav după ce maşina de serviciu în care se aflau s-a ciocnit cu o ambulanţă a murit. Bărbatul avea 49 de ani şi a fost, timp de zece ani, şeful Postului de Poliţie Morunglav.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt deplânge stingerea din viaţă a colegului nostru, Nitu Fănel, în vârstă de 49 de ani, din cadrul Postului de Poliţie Morunglav. Vestea cumplitului accident de circulaţie din prima zi a acestui an ne-a zguduit pe toţi şi ne-a încărcat inimile de durere, tristeţe şi compasiune”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Olt.
Polițistul a murit la vârsta de 49 de ani
Potrivit sursei citate, poliţistul avea o experienţă de 25 de ani, timp în care a lucra în domeniul ordinii publice, iar pentru 10 ani a fost şeful Postului de Poliţie Morunglav.
„Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în nefiinţă reprezentând o mare pierdere pentru instituţia noastră. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt transmite familiei îndurerată sincere condoleanţe şi o asigurăm de profunda noastră compasiune”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Olt.
Doi poliţişti au fost răniţi grav după ce maşina de serviciu în care se aflau s-a ciocnit cu o ambulanţă
Doi poliţişti au fost răniţi grav, vineri, după ce maşina de serviciu în care se aflau s-a ciocnit cu o ambulanţă, pe DN 64 Caracal-Găneasa. Ambele echipaje interveniseră la acelaşi caz, pentru preluarea unei persoane cu un comportament violent, rănită şi ea în accident. De asemenea, au fost răniţi asistenta şi şoferul ambulanţei.
”Pe DN 64 Caracal-Găneasa, pe raza comunei Şopârliţa, judeţul Olt, s-a produs o coliziune faţă-spate între un echipaj de poliţie şi o ambulanţă, ambele autospeciale fiind în misiune”, anunţa Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Conform IPJ Olt, ambele echipaje interveneau la acelaşi caz, şi anume preluarea unei persoane cu comportament violent şi transportarea acesteia la o unitate medicală. În afară de cei doi poliţişti, au mai fost răniţi asistenta medicală, ambulanţierul şi pacientul care fusese preluat.
“În urma unui apel prin SNUAU 112, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, împreună cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărei comportament era deviant. Persoana violentă a fost transportată cu ambulanţa, iar echipajul de poliţie însoţea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcţiune”, se arăta în comunicatul IPJ Olt.
Sursa citată menţionează că la un moment dat pacientul a devenit violent, conducătorul ambulanţei a frânat brusc, moment în care echipajul poliţiei a intrat în coliziune cu acesta, evenimentul petrecut pe fondul unui carosabil uşor umed. Traficul rutier a fost oprit pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.