Prima pagină » Cancan ultimă oră » A murit un fost mare om de rugby din România! Ion Țuțuianu s-a stins din viață
A murit un fost mare om de rugby din România! Ion Țuțuianu s-a stins din viață

A murit un fost mare om de rugby din România! Ion Țuțuianu s-a stins din viață

17 iul. 2024, 21:00,
BZI.ro, în Cancan ultimă oră

Lumea sportului din România e în doliu după ce Ion Țuțuianu s-a stins din viață. Fostul jucător și selecționer la naționalei de rugby a murit la vârsta de de 85 de ani. Tristul anunț al trcerii acestuia în neființă a fost făcut de reprezentanții Federației Române de Rugby.

Ion Țuțuianu s-a născut pe 5 martie 1939, în localitatea ialomițeană Bordușelu. Fostul mare om de rugby a fost „o figură reprezentivă a rugby-ului românesc și a clubului Dinamo, de care se leagă aproape în totalitate cariera lui sportivă, atât ca jucător, cât și ca antrenor”.

Tristul anunț al trecerii acestuia în neființă a fost făcut de reprezentanții Federației Române de Rugby.

„Ion Țuțuianu a evoluat pentru echipa națională a României din 1960 până în 1973, fiind prezent în 37 de meciuri, dintre care 10 împotriva Franței, câștigând de două ori la București. Timp de un an a fost și antrenor al echipei naționale între 1988-1989, după care în 1999 a fost din nou numit antrenor al primei reprezentative, cu care în anul 2000 a câștigat Cupa Europeană a Națiunilor. A fost membru al Biroului Federal al Federației Române de Rugby, președinte al Comisiei de Relații cu Comitetele Regionale”, mai notează Federația Română de Rugby.

A avut o carieră impresionantă

În 1971, el a jucat în campionatul Franţei unde evoluează pentru Mauleon, în liga a doua, cu care a promovat în prima ligă, fiind decretat al zecelea jucător din Franţa pe acest post. În 1973 s-a întors în ţară, la Dinamo unde a jucat încă un an, după care s-a făcut antrenor, pregătind echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare până în 1987, câştigând două campionate naţionale.

A antrenat multe echipe de rugby

Acesta și-a continuat cariera de antrenor la echipa Contactoare din Buzău, în Divizia A, între 1987-1989, cu care câştigă Cupa României. A antrenat apoi pe rând la Energia Bucureşti, Gloria Bucureşti, echipă pe care o şi promovează în Divizia A, apoi a trecut în Franţa unde a pregătit pe Saumur, după care revine în ţară, la Metrorex, şi pe aceasta promovând-o în Divizia A. Țuțuianu și-a încheiat activitatea de antrenor la Precizia Săcele în 1999.

Ion Ţuţuianu a fost și membru al Biroului Federal al Federaţiei Române de Rugby şi preşedinte al Comisiei de Relaţii cu Comitetele Regionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *