Prima pagină » International » A murit O.J. Simpson, fostul star a fotbalului american acuzat și apoi achitat de o dublă crimă în anii ’90
A murit O.J. Simpson, fostul star a fotbalului american acuzat și apoi achitat de o dublă crimă în anii '90

A murit O.J. Simpson, fostul star a fotbalului american acuzat și apoi achitat de o dublă crimă în anii ’90

11 apr. 2024, 18:21,
în International

O.J. Simpson, fosta vedetă din NFL (Liga Națională de Fotbal American) care în anii 1990 a fost achitat de uciderea fostei sale soții și a prietenului acesteia, după un proces ce a captivat întreaga țară, a murit, la vârsta de 76 de ani, în urma unui cancer, potrivit unui anunț al familiei postat pe X, transmite Reuters.

În postarea familiei pe contul de X al lui O.J. Simpson se precizează că acesta a murit miercuri, înconjurat de copiii și nepoții săi.

„Pe 10 aprilie, tatăl nostru, Orenthal James Simpson, a pierdut lupta sa cu cancerul. I-au fost alături copiii și nepoții săi”, a scris familia, care roagă totodată la respectarea intimității în această perioadă.

„Procesul secolului”

Născut la San Francisco pe 9 iulie 1947, O.J. Simpson a devenit celebru în anii ’70 grație performanțelor sale la echipa Buffalo Bills. Personaj carismatic, el s-a bucurat de o imensă popularitate și după retragerea din NFL în 1979, cochetând cu actoria.

Dar, pe 12 iunie 1994, fosta sa soție Nicole Brown, cu care a fost căsătorit în perioada 1985-1992, a fost găsită moartă la Los Angeles într-o baltă de sânge, alături de prietenul său Ronald Goldman, și el asasinat.

După un proces răsunător, un juriu din Los Angeles l-a achitat pe O.J. Simpson, stârnind un val de indignare.

Dar achitarea sa pe parte penală nu a împiedicat tragerea sa la răspundere pe parte civilă în 1997. El a fost condamnat să plătească peste 33 milioane dolari familiilor celor doi, lucru care însă nu s-a întâmplat niciodată.

Alătură-te pe WHATSAPP canalului BZI, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`