Grant Imahara, inginer și co-prezentator al emisiunii MythBusters de pe Discovery, dar și actor în seria Star Trek Continues, a murit la 49 de ani, în urma unui anevrism cerebral, anunţă The Hollywood Reporter.
Inginer pasionat de robotică, Grant Imahara a fost co-prezentator în emisiunea dedicată științei, MythBusters. El a proiectat şi construit roboţi pentru spectacol şi a operat computerele şi electronica necesară testării miturilor.
Ulterior, împreună cu doi colegi, Kari Byron şi Tory Belleci, au realizat o nouă emisiune, White Rabbit, pe Netflix.
Imahara a fost şi actor, interpretându-l pe Sulu în seria Star Trek Continues.
„Grant Imahara a fost o parte importantă a familiei Discovery şi un bărbat cu adevărat minunat. Gândurile şi rugăciunile noastre merg către familia sa”, a declarat un reprezentant Discovery într-o declaraţie de presă.